Anticorupția șchioapătă la Gorj, în vremea lui Caragea

Copaci, mamelucul anti-corupție, disperat să rămână șef la DGA

     26 Oct 2012      Narcis DAJU      5 comentarii     Investigatii, Slider  Printeaza Printeaza

Sutele de ofițeri ai IPJ Gorj, interziși la concursul secret!

Constantin Copaci, unul dintre cei mai incompetenți șefi de instituții cu atribuții anticorupție din Gorj, și-a pregătit reînnoirea mandatului de conducător al Serviciului Județean Anticorupție Gorj, păstrând o secretomanie aproape totală în legătură cu concursul pe care Direcția Generală Anticorupție (DGA) îl organizează  în data de 14 noiembrie a.c.

Dacă firmele private au interesul de a-și selecta cei mai buni oameni în staff-urile de conducere, este evident că structurile de stat continuă să facă tot posibilul ca la astfel de concursuri să nu acceadă persoane competente și integre.

Sute de ofițeri de la IPJ Gorj, privați de dreptul lor legal de a participa la concursul de șef al DGA

Potrivit anunțului postat doar pe site-ul DGA, la acest concurs se puteau prezenta oricare dintre ofițerii din Ministerul Administrației și Internelor. Numai la IPJ Gorj sunt câteva sute de ofițeri mai competenți și mai dornici a se înhăma în lupta anticorupție decât Copaci, care îndeplineau condițiile legale de participare la acest concurs. Din păcate, ei nu au fost informați că se organizează acest concurs. Anunțul aferent a fost publicat doar pe site-ul DGA! Câți dintre ofițerii respectivi  se uită măcar o dată pe lună pe site-ul respectiv? Câți ajung să citească acel anunț? Foarte – foarte puțini.

Anunțul de concurs, publicat doar pe site-ul DGA și la sediul din București!

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGA, legislația în vigoare obligă doar la publicarea anunțului de concurs la sediul unității organizatoare, adică la București. Poate niciunul dintre ofițerii de poliție din Gorj n-au trecut în ultimele două săptămâni, de la anunțarea concursului, prin fața acelui sediu din București. Este evident că legile sunt făcute astfel încât să se ajungă ca inși precum Copaci să candideze singuri.

Pentru cine nu știe, în Gorj sediul DGA este pitulat la parterul Prefecturii Gorj. În situația în care Copaci ar fi publicat anunțul pe ușa biroului său, e limpede că nici așa grosul ofițerilor n-ar fi aflat de acest concurs.

Caragea, susținătorul principal al lui Copaci

Prima persoană din Gorj care ar trebui să fie interesată ca DGA să funcționeze și să fie condusă de o persoană competentă și integră este șeful IPJ, Viorel Caragea. Un DGA funcțional ar fi o sperietoare, cel puțin, pentru elementele corupte din interiorul poliției. Din păcate, Caragea se dovedește primul interesat ca DGA să rămână o gloabă fără dinți, care nu deranjează pe nimeni și suge inutil miliarde de la bugetul statului, în timp ce corupția înflorește.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, George Ioan – Neagoe, ne-a declarat că “obligația asigurării publicității concursului revine exclusiv unității organizatoare.” De aici rezultă că dacă s-ar fi postat un anunț la intrarea în IPJ Gorj sau pe site-ul acestei instituții s-ar fi încălcat legea?

Ai angaja, dom’ comandant, un veterinar prost la ferma de struți?

Pe înțelesul domnului Caragea, un scurt exemplu… Domnule inspector șef, dacă dumneavoastră aflați că se organizează concurs pentru desemnarea veterinarului din Preajba care deservește ferma dumneavoastră de struți, ce faceți? Țineți concursul secret, ca să vină cel mai prost, mai corupt  și mai pilos veterinar pe post, și să vă omoare toți struții? Sau bateți toba astfel încât postul să fie încadrat cu un veterinar deștept, integru și competent, care să asigure sănătatea fermei dumneavoastră?

Domnule Caragea, ați avut timp și multe ocazii să trageți linie și să încercați să fiți comandantul poliției din Gorj, dar, din păcate, ați ajuns să fiți amenințat public de un subofițer că vă va împușca. Din acel moment, nici măcar în fața struților dumneavoastră nu mai aveți absolut nici un fel de autoritate.

Copaci, scos din nou șef DGA de o comisie imbecilă și coruptă

Pentru ca Copaci să primească un nou mandat de șef al DGA, nu e de ajuns să ții concursul secret. Mai e nevoie de o comisie imbecilă și coruptă care să-l evalueze și să-l declare super-competent! De ce imbecilă și coruptă? Pentru că numai o astfel de comisie ar putea reînnoi mandatul de conducere pentru un ins cu realizări manageriale nule!

Pe site-ul DGA, există o secțiune cu “cazurile rezolvate”. Ultimul caz rezolvat de Copaci datează din iunie 2011. Și nu privește, așa cum puteți vedea în facsimilul alăturat, vreun grangur din poliție. Nici măcar un simplu agent, ci un cetățean prins în timp ce încerca să mituiască un subofițer.

Realizările lui Copaci din 2012: zero pe linie!

Câte cazuri de corupție a rezolvat Copaci în cele zece luni scurse din 2012? Nici unul! Zero!

Ca să avem un termen de comparație, ca să înțelegem exact cât de incompetent e Copaci în a documenta cazurile de corupție care colcăie în Gorj, vă propun să vedem care este situația în județele limitrofe.

DGA Hunedoara a finalizat patru cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

DGA Mehedinți a documentat trei cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

DGA Vâlcea a finalizat două cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

DGA Dolj a rezolvat zece cazuri de corupție, DGA Gorj – zero.

Mai are cineva vreun dubiu că Copaci n-are ce căuta la conducerea DGA Gorj?

Ghinion de neșansă, la interviu…

În lumina acestor dezvăluiri, misiunea comisiei de examinare de a-l scoate din nou șef al DGA Gorj pe Copaci este de-a dreptul imposibilă. De ce? Aflăm tot de pe site-ul DGA: “Concursul va consta într-un interviu pe subiecte profesionale.” Aoleu, mânca-v-aș gura, păi dacă are Copaci ghinion de neșansă și-l întreabă onor comisia o întrebare din cazurile rezolvate în 2012? Ce vei răspunde, domnule Copaci?

667 milioane, salariul lui Copaci din ultimul an

Probabil Copaci va răspunde că a fost ocupat să-și cheltuie cele 667 milioane lei vechi primiți ca salariu, din contribuțiile cetățeanului de rând, în ultimul an, și nu i-a mai rămas timp să-și exercite obligațiile profesionale. M-am întrebat mereu dacă acestor mameluci li se face, așa, vreodată silă de ei înșiși când întind mâna de-a moaca după sutele de milioane, proveniți din impozitele celor pe care ar trebui să-i protejeze.

Tinerii Ponta și Teodorescu, aceiași spoială…

În plină pre-campanie electorală, niciunul dintre candidații pentru Parlamentul României n-a suflat vreo vorbuliță despre ocrotirea corupției și a corupților de către instituțiile abilitate. Așteptăm să deschidă acest subiect chiar fostul procuror – minune Victor Ponta, deputat cu totul și cu totul fictiv de Gorj în ultimii opt ani. Dacă tandemul Ponta – Teodorescu ar avea gânduri curate pentru Gorj, prefectul ar fi făcut deja propuneri de demitere a unor exemplare sinistre din conducerea unor instituții județene, iar premierul ar fi numit până la ora asta, în locul lor, oameni competenți și integri. Dar nu, e aceiași spoială. Dacă acești doi tineri, Ponta și Teodorescu, sunt viitorul Gorjului, atunci e cazul ca Copaci să rămână șef la DGA Gorj. Se încadrează perfect în schema de joc.

Notă: Polițiștii amenință public că se împușcă între ei, și prefectul tace… Se cheamă că, la învestire, a jurat strâmb și nu știu dacă e bine, dom’ prefect, nu știu dacă e bine…

Be the first to comment on "Anticorupția șchioapătă la Gorj, în vremea lui Caragea"

Leave a comment