Continuăm să vă prezentăm câteva fragmente dintr-o carte de excepție, „Dezinformarea”, volum (anunțat pentru publicare în 2013, în SUA) bazat pe amintirile generalului DIE Ion Mihai Pacepa, cel mai celebru defector român din toate timpurile. În același timp, (pentru cei mai puțin informați) vom căuta să completăm analiza “dezinformării”, unde este necesar și unde considerăm că trebuie să aducem unele lămuriri. Am vorbit în introducerea primului episod, despre rădăcinile sovietice ale dezinformării ca unealtă a serviciilor secrete GRU și Spețnaz, nu numai despre mașinațiunile fostului KGB (FSB).  Pentru a se pune în practică eficient “maskirovka” (termenul consacrat pentru dezinformare în cadrul serviciilor secrete) sovieticii au creat în cadrul Statului Major Sovietic, Direcția Principală de Camuflaj Strategic (GUSM), care folosea ca surse de răspândire a dezinformării rețeaua de agenți GRU și Spețnaz (serviciile secrete ale armatei). GUSM avea planuri pe termen lung și desfășura operațiuni strategice pe timp de pace și de război. Deasemenea, credem că este important să vă redăm și câteva din părerile unor personalități americane de marcă, referitoare la acest volum. Iată cum comentează cunoscutul jurnalist, scriitor, câștigător a numeroase premii, David Kupelian, demersul scriitoricesc al generalului Pacepa :

“ DEZINFORMARE”. Chiar și numai sunetul ciudat al acestui cuvânt ne duce cu gândul la mașinațiile lugubre ale KGB, la campaniile de propagandă și asasinate, la comunismul cu mii de fețe ce a rescris istoria în stil orwellian și  la toate intrigile de capă și spadă ale Războiului Rece. Această poveste nu este despre trecut. Se petrece acum și aici, în America, unde un nesfârșit șir de dezinformări continuă să ne potopească, otrăvindu-ne dialogul national, cultura, și adevărata identitate ca națiune și popor.  

Dezinformarea – Ion Mihai Pacepa – episodul 2

 Ca fost ambasador, și ulterior din poziția de șef al departamentului responsabil pe relația cu partidele conducătoare din țările comuniste, al Partidului Comunist Sovietic,  Iuri Andropov și-a întins antenele în plan extern. A extins politica lui Hrusciov  de defăimare a indivizilor indezirabili ( portretizare lor ca infractori prin schimbarea trecutului), lideri politici și religioși intrați în dizgrația Kremlinului, ca Papa Pius al XII-lea și președinții Statelor Unite, ajungând până la defăimarea unor întregi mișcări religioase sau chiar țări. Sionismul, Israelul și Statele Unite au fost principalele sale ținte. Andropov și-a început cei 15 ani fără precedent ca președinte al KGB, la scurt timp după înscenarea făcută Papei Pius al XII-lea, după ce a adus din nou anti-semitismul la modă,  cu numai câteva luni înainte de războiul de șase zile arabo-israelian din 1967 în care Israelul a umilit cei mai importanți aliați ai Uniunii Sovietice din lumea arabă Siria și Egiptul. În acele zile, guvernele celor două țări erau conduse de consilierii sovietici.  Noul președinte al KGB a decis să repare prestigiul Kremlinului, umilind la râmdul lui Israelul. Către sfârșitul acelui an, Andropov a introdus noi săgeți otrăvite în tolba kaghebeului, prezentând Sionismul în stil nazist și deturnând aeronavele El Al. Înainte de sfârșitul anului 1969, teroriștii palestinieni antrenați la școala de operațiuni speciale Balashikha, din estul de Moscovei, au deturnat primul lor avion El Al și au aterizat în Algeria, unde au ținut 32 de pasageri ostatici timp de 5 săptămâni.  Deturnarea a fost planificată și coordonată de Departamentul al 13-lea al KGB , cunoscut în jargonul spionajului din blocul sovietic drept Departamentul pentru Afaceri Umede (umed fiind pentru KGB un eufemism pentru sângeros). Pentru a ascunde mâna lungă a KGB din această afacere, Andropov a băgat la înaintare Frontul de Eliberare al Palestinei (creat și finanțat de KGB) care și-a asumat întreaga responsabilitate în operațiunea de deturnare. Isteria generată de acea operațiunea teroristă l-a convins pe Andropov că deturnarea aeronavelor este arma viitorului și și-a  extins operațiunile de deturnare de la aeronavele israeliene către toate țintele zburătoare “sioniste”. Pe parcursul următorilor doi ani, numeroși teroriști palestinieni (antrenați de KGB)  și-au asumat alte 13 deturnări de aeronave cu pasageri israelieni și occidentali, inclusiv aruncarea în aer a a cursei SwissAir, când au murit 47 de pasageri și echipajul.

Uriașul “succes” politic produs de atacarea avioanelor sioniste l-a împins pe Andropov să diversifice execuțiile publice împotriva sioniștilor, în aeroporturi, gări și alte locuri publice. Dr. George Habash, marioneta lui Andropov, liderul Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei și un fanatic marxist, a exprimat cel mai bine noua tactică teroristă : ”Uciderea uni evreu în afara frontului este mult mai eficientă decât uciderea a 100 de evrei pe câmul de luptă, pentru că atrage mai mult atenția”. Cele mai importante operațiuni anti-sioniste de care a fost responsabil KGB cât timp am fost în România sunt :

• atacul asupra aeronavei El Al de pe aeroprtul din Atena, în decebrie 1968;
• atacul asupra biroului El Al de la Zurich din februarie 1969;
• atacul armat împotriva biroului El Al din Atena din noiembrie 1969, soldat cu un mort și 14 răniți;
• atacul din aeroportul Ben Gurion din 30 mai 1972, soldat cu 22 de morți și 76 de răniți;
• atacul asupra unui tren la Viena, în septembrie 1973;
• atacul cu bombă de la un cinematograf din Tel Aviv din decembrie 1974, soldat cu 2 morți și 66 de răniți;
• atacul asupra unui hotel din Tel Aviv din martie 1975, soldat cu 25 de morți și 6 răniți;
• atacul cu bombă de la Ierusalim din mai 1975, soldat cu 1 mort și 3 răniți;
•  atacul cu bombă din Piața Sion din Ierusalimdin 4 iulie 1975, soldat cu 15 morți și 62 de răniți;
• atacul de la aeoportul din Bruxelles din aprilie 1978, soldat cu 12 răniți;
• atacul asupra avionului El Al în Paris din mai 1978, soldat cu 12 răniți.

 În 1972, mașinăria de dezinformare a lui Andropov lucra din plin pentru a convinge lumea islamică că Israel și Statele Unite intenționează să transforme restul lumii într-un fief sionist. Conform lui Andropov, lumea islamică era un mediu în care comunitatea KGB putea cultiva ura virulentă împotriva Americii, sentiment crescut din bacteria doctrinelor marxist-leniniste. Antisemitismul islamic era profund, iar mesajul era simplu : musulmanii au înclinație către naționalism, patriotism dus la extrem și victimizare. Andropov a decretat că “noi” ar trebui să-i facem să simtă greață doar gândindu-se la “Consiliul Înțelepților Sionului” (reprezentând congresul american), al cărui scop unic era ca evreii să cucerească lumea. “Terorismul și violența împotriva Israelului și Americii trebuie să izvorască natural, din fervoarea antisemită a musulmanilor”, explica Andropov.  În 1972, Departamentul de Informații Externe (DIE) român a primit de la KGB tranducerea în limba arabă a Protocoalelor Înțelepților Sionului împreună cu un material documentar, deasemenea în arabă, “dovedind” că Statele Unite era o țară sionistă a cărui unic scop era transformarea Islamului într-un fief evreiesc. DIE  a primit ordin să disemineze discret documentele în țările islamice țintă. În ultimii mei ani petrecuți în România, în fiecare lună, DIE a împrăștiat mii de copii în sfera sa de influență islamică. În întâlnirile pe care le-am avut cu omologii mei din din serviciile secrete maghiare și bulgare, cu care aveam relații strânse la acea dată, am aflat că și ei trimeteau agenți de influență similari în propriile sfere de influență islamică. În 1975, Iuri Andropov a folosit Națiunile Unite pentru a eticheta oficial sionismul drept răul suprem. Mașinăria dezinformării din blocul sovietic mergea ceas pentru a convinge liderii țărilor lumii a treia să adopte rezoluția ONU care declara că sionismul a fost “ o formă de rasism și discriminare rasială “.  Prezentată oficial ca o inițiativă arabă, rezoluția a fost în fapt, redactată la Moscova și sprijinită de liderul Organizației pentru Eliberarea Palestinei, omul de paie al KGB, Yasser Arafat, împreună cu unele guverne arabe prietene, Fidel Castro și majoritatea țărilor din blocul sovietic. Acea așa-zisă inițiativă arabă a fost adoptată de Națiunile Unite  prin “Rezoluția 3379” de 72 de țări, în fapt de o mică majoritate, având în vedere că 35 de națiuni au votat împotrivă și 32 s-au abținut. ( Pentru a se spăla pe mâini, România “independentă” s-a abținut ). Imediat, comunitatea de spionaj sovietică a lansat o campanie furibundă de dezinformare, acuzând Statele Unite și Israelul că sunt sioniste.  În decembrie 1991, la scurt timp după ce conducerea sovietelor a votat dizolvarea blocului, rezoluția anti-semită nr. 3379 s-a abrogat cu o largă  majoritate de 111 la 25. Totuși, Națiunile Unite au continuat să trateze Israel ca pe un inamic. Până 2002, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a trecut 408 rezoluții ce condamnau Israel, singurul stat membru ONU căruia i s-a refuzat dreptul de a avea un loc în Consiliul de Securitate. Numărul total de voturi împotriva Israelului până la acea dată : 55.642.