De obicei, când vine vorba despre Justitie, discuțiile se concentreaza doar în jurul independenței magistratului. Dacă acesta poate sau nu poate să fie manipulat, constrâns, influențat, corupt, etc. În ultima perioadă, specialiștii au analizat mai mult raportul Justitiei cu celelalte puteri în Stat și modul în care opinia publică acționează asupra judecătorilor implicați în dosare mediatizate excesiv. Astfel,  a apărut în lumina reflectoarelor Consiliul Superior al Magistraturii, un organism discret până acum câțiva ani, dar foarte vocal astăzi. În prezent, mai mult decât oricând, CSM emite la kilogram comunicate și decizii de apărare a reputației magistratilor, iar membrii săi, intervin, în emisiuni televizate, direct sau prin luari de pozitii. Se tocmesc, se ceartă și se împacă, fac alianțe și iau decizii în funcție de interese personale – tema de bază fiind independența magistratului și refuzul angajării oricărei răspunderii concrete a acestuia.

“Analiștii” domeniului nu mai par interesați și nici nu aduc discuție “imparțialitatea” fundamentală actului de justiție. “Imparțialitatea magistratului”, așezată în Constituția României chiar înaintea textului privind independența Justitiei (art.124 alin.3), este un principiu sensibil deoarece ține de latura subiectivă a actului de justiție, de modalitatea în care instanța de judecată își formează convingerea interioară atunci când judecă o cauză. Am adus acest principiu în discuție, deoarece ni se pare că uitarea așternută asupra lui este simptomatică pentru actul de justiție românesc.

Toată lumea este de acord cu faptul că, la no,i încrederea în Justiție este în cădere liberă. Zilnic, în diferite medii, se intersectează acuze din toate direcțiile: Consiliul Superior al Magistraturii acuză mass-media, Ministerul Justiției, Guvernul și Parlamentul. La rândul său, Ministerul Justiției și Guvernul acuză CSM, membri CSM acuză ceialalți membri CSM, magistrații acuză membri CSM și așa mai departe. În realitate, problema de bază este creșterea alarmantă a lipsei de imparțialitate în rândul judecătorilor.

Din ce în ce mai des, magistratul pronunță hotărâri în funcție de simpatii, antipatii, de toane de  moment sau ținând cont de experiențe și interese personale. De prea multe ori, judecătorul știe soluția înainte de a începe procesul. Cercetarea judecătorească s-a transformat într-un simulacru procedural, în care părțile : avocații și judecătorii, urmează niște pași și se prefac, deseori, că “descoperă adevarul”. Adevărul este că, nimeni nu mai este interesat de adevăr. Justiția tinde să devină un simulacru. Persoanele care apelează la Justiție pleacă din sălile de judecată cu sentimentul că au fost batjocoriți, manipulați și tratați cu condescendență de cei care trebuie să împartă dreptatea.

Împotriva acestei situații de fapt, se fac plângeri la Ministerul Justiției și la Consiliul Superior al Magistraturii. Există tot mai numeroase sesizări despre magistrați care s-au evidențiat în instanță printr-un comportament abuziv față de părți, dovedind o pregătire profesională discutabilă, iar hotărârile lor sunt lipsite de orice fundament legal sau fără legătură cu speța. Răspunsurile Ministerului Justiției la aceste sesizări dovedesc faptul că instituția nu înțelege să aplice legea care îi dă competență în ce privește cercetarea disciplinară, iar Consiliul Superior al Magistraturii transmite, aproape invariabil, că nu poate să se amestece în actul de justiție și că există căi legale de atac (răspuns dat inclusiv atunci când astfel de căi nu mai există, fiind hotărâri irevocabile).

 Recent, la presiunea Comisiei Europene, legislația în materie a fost modificată, în sensul că, în cursul cercetării disciplinare, petenții pot solicita să fie audiați și pot proba susținerile din memoriu. Rezultatul modificării ? Cu excepția cazurilor intens mediatizate sau în care există un conflict sau un interes în cadrul corpului de judecători, nici un memoriu nu mai trece de faza cercetării prealabile, astfel încât nu mai pot fi administrate probe, iar inspectorii resping de plano sesizarea. Răspunderea judecătorilor nu poate fi angajată din varii motive. Lipsa unui cadru legal clar și existența unui termen de prescripție foarte scurt, garantează eșecul unui astfel de demers în condițiile în care magistrații încearcă din răsputeri să descurajeze orice încercare de crearea a unei practici în acest sens.

Se poate observa că pe măsură ce actul de justiție se degradează și din ce în ce mai mulți magistrați abuzează de puterea ce li s-a dat prin statutul propriu, corpul profesional al judecătorilor – Consiliul Superior al Magistraturii – cât și conducerile instanțelor luptă din răspunteri să asigure sau să creeze imposibilitatea controlului imparțialității judecății. Se fac presiuni  pentru prorogarea continuă a intrării în vigoare a prevederilor legale privind obligativitatea înregistrării ședințelor de judecată, s-au secretizat dosarele profesionale ale magistraților, se refuză cu obstinație publicarea CV-ului profesional al magistraților pe site-ul instanțelor de judecată (chiar dacă CV-ul profesional este doar o concesie schioapă făcută solicitărilor repetate ale AMJ de a se publica site-ul european al judecătorilor pentru ca părțile și reprezentanții acestora să știe dacă există sau nu cauze de incompatibilitate)  și se refuză indicarea numelui judecătorului care intră în sala de judecată. De aceea credem că, la nivel înalt, percepția asupra misiunii pe care orice judecător o are, este greșită, iar actuala poziționare a corpului administrativ al judecătorilor nu poate duce decât la falimentul Justiției române.

Atât organismele Uniunii Europene, cât și restul membrilor acesteia au convingerea tot mai fermă că Justitia este o mare problemă în România. Iar atât timp cât “problema” nu este rezolvată, nici un resortisant UE nu va putea să investească în siguranță, în țara noastră. Deja există numeroase semnale de alarmă asupra  multiplelor deficiențe economice și politice românești ce vor avea repercusiuni asupra întregului sistem construit în 60 de ani de democrație europeană.

 Avocat Ioana Sfîrăială