Sunteţi unul dintre puţinii oameni care au rezistat în timp presiunilor de tot felul şi aţi continuat cu dezvăluirile cutremurătoare din zona corupţiei instituţionalizate. De unde atâta forţă ?

Nu e vorba de forţă, ci de crez. Sunt adeptul spunerii adevărului şi îndreptării lucrurilor. Am fost animat de dorinţa de adevăr şi dreptate încă de tânăr, acesta a fost şi motivul pentru care am urmat Facultatea de Drept, am devenit procuror şi am căutat şi înainte de 1989 să fac dreptate, în pofida unor legi abuzive sau a unor oprelişti politice. Am participat activ la Revoluţie, iar apoi, în calitate de procuror am participat la cercetarea reprezentanţilor sistemului comunist în judeţul Satu Mare, împreună cu tinerii mei colegi am efectuat percheziţii şi am întocmit dosare. Primul secretar al judeţului a fost atunci condamnat la patru ani de închisoare, unul dintre puţinii secretari care au primit vreo pedeapsă pentru abuzurile săvârşite. Pe urmă am fost detaşat să lucrez în comisia guvernamentală pentru anchetarea evenimentelor din Decembrie ’89; am lucrat în principal la anchetarea dosarului Nicu Ceauşescu, la Sibiu, dar şi în anchetarea altor dosare conexe. Am demisionat însă în august 1990, în semn de protest faţă de tendinţa de tergiversare şi muşamalizare a dosarelor Revoluţiei. Am constatat, după 4-5 luni de activitate, că nu se urmăreşte aflarea adevărului, acea comisie de anchetă având mai mult rolul de a arunca praf în ochii românilor care atunci doreau pedepsirea vinovaţilor din regimul opresiv şi cine a orchestrat din ţară şi din străinătate măcelul de atunci. Întocmeam atunci dosarul „RomBac” din care reieşea implicarea sovieticilor în România. Pe scurt, era vorba despre zborul unui avion Rombac la Sibiu în seara de 20 decembrie, ciudat, pentru că de obicei se zbura cu Antonov-uri.

În acel avion erau în jur de 90 de pasageri, 30 de români în partea din faţă…pe primul loc stătea chiar actualul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, pe-atunci episcop de Alba. În partea din spate stăteau 60 de „băieţi” înalţi, majoritatea blonzi care vorbeau o românească stricată, cu accent basarabean. Au coborât cu 300 de genţi diplomat de diverse mărimi. O angajată de la aeroportul Otopeni mi-a spus că la plecarea „băieţilor” din Bucureşti unul dintre ei a scos trei buletine diferite cu aceeaşi fotografie. Am verificat şi lista pasagerilor, iar la domiciliile din buletine figurau fabrici, uzine şi instituţii publice din diverse judeţe.

În acest dosar am solicitat relaţii de la SRI şi de la USLA, pentru că bănuiala mea a fost şi este că ei au declanşat evenimentele sângeroase de la Sibiu. Ei au fost cei îmbrăcaţi în combinezoane negre, au deschis focul pe 22 la prânz, la câteva minute după anunţarea fugii lui Ceauşescu. Doi dintre ei au urcat pe clădirea Policlinicii, între sediile Securităţii şi Miliţiei pe de-o parte şi sediul Unităţii 01512, sediul Academiei Forţelor Terestre din România. Unul dintre ei l-a împuşcat exact în frunte pe soldatul de gardă de la poartă, fapt care a atras riposta armatei care a avut senzaţia că s-a tras dinspre clădirea Securităţii. Cred că tot aceşti indivizi au declanşat carnagiul prin focul de simulatoare declanşat în apropierea unităţilor militare şi la unele clădiri civile, Din păcate, nici SRI, nici USLA – care avea agenţi în civil pe toate zborurile – nu au vrut să coopereze. Văzând că nimeni nu cooperează, pentru a nu fi acuzat mai târziu că am participat la această muşamalizare, am demisionat, am lucrat 18 ani în presă unde am continuat să atac nelegiuirile din sistem.

Dezvăluiri incomode

Şi, din păcate, dezvăluirile dumneavoastră s-au verificat în timp…

Vreau să spun că atunci am constatat că am fost monitorizat de serviciile secrete româneşti, pentru că în declaraţia mea de demisie şi în interviul pe care l-am dat atunci, i-am criticat pe preşedintele Ion Iliescu şi pe directorul SRI Virgil Măgureanu. Am fost urmărit şi de serviciiile ruseşti. Am aflat acest lucru după vreo doi ani, de la şeful SRI Satu-Mare care mi-a spus că la Hotelul Dacia în camerele în care erau cazaţi străinii şi unde se practicau metodele vechi de verificare a bagajelor în lipsa lor, s-a găsit o hârtie cu numele şi adresa mea. Într-o seară, după demisie, ajungând acasă am găsit pe uşă, scris cu culoare roşie „Nu vei scăpa, vei muri!” Am continuat însă în presă, având o poziţie critică faţă de toate guvernările, am avut o suită de dezvăluiri în mare parte preluate şi de presa centrală, vis-a-vis de Văsălie Moiş, vicepreşedintele Senatului, care în urma acestor anchete nu a mai fost propus pentru o nouă candidatură…În urma anchetelor din cei 18 ani de jurnalism, au fost demişi sau au demisionat şeful poliţiei judeţene, un şef al secţiei SRI Satu Mare, un preşedinte al CJ, aparţinând UDMR, un primar PSD al municipiului, care a şi fost arestat pentru fapte de corupţie…

Sunteţi cam periculos…Cum reacţionează colegii de partid, nu vă spun că aţi luat-o „pe arătură”?

Prin conduita mea am dovedit că eu am fost constant, că n-am luat-o deloc „pe arătură”. Poate că am greşit în 2008 că am intrat în politică, înscriindu-mă în PSD, însă văzusem că după 2000 au intrat oameni de valoare, tehnocraţi… Pe timpul guvernărilor PDL-PSD şi PDL- UDMR am reluat anchetele privind contrabanda cu ţigări protejată de la cele mai înalte nivele. În 2010, am început în trombă cu declaraţii critice la adresa guvernării PDL-UDMR. Eu făceam declaraţii în Senat, Victor Ponta în Camera Deputaţilor, arătând cu degetul spre mafia Băsescu- Boc- Igaş-Udrea –Blejnar. Eu am fost cel care a descoperit o serie de afaceri necurate ale şefului ANAF. Acesta a trimis pe urmă controalele peste ziarul la care lucrasem şi peste firmele cărora le făceam publicitate. Tot eu i-am arătat adevărata faţă lui Traian Igaş, despre care preşedintele Băsescu spunea că „în sfârşit vom avea ministru de interne un jurist tânăr şi pregătit”. Ori eu am descoperit că fusese repetent în liceu, că a făcut facultatea de drept „la apelul bocancilor”, la mare distanţă şi nu stăpânea noţiuni elementare de drept. Când am scris şi am vorbit despre Blejnar, despre implicarea Elenei Udrea în cazul ALRO şi despre Traian Igaş, am fost supus timp de patru luni unei monitorizări complete, pe de-o parte de către SRI, pe de altă parte din partea DGIPI, fostul „doi şi-un sfert”. În perioada respectivă, fiica mea a primit nenumărate ameninţări cu moartea, de asemenea a fost ameninţată şi mama mea, pensionară, văduvă. Personal n-am primit nicio ameninţare şi nici n-am fost supus atunci vreunei campanii de demonizare, aşa cum se-ntâmplă acum Atunci am fost felicitat, inclusiv de Victor Ponta , de toţi colegii mei.., de Mircea Geoană, de Ilie Sârbu.. Mi-au spus, „du-te şi spune adevărul!”.

Reacţia sistemului

Interesul poartă fesul.

După ce Victor Ponta a ajuns premier, m-am dus la el şi i-am spus;”Domnule preşedinte, aş vrea să fac nişte declaraţii şi despre pretorienii lui Băsescu, despre şefii serviciilor secrete, despre procurorul general Codruţa Kovesi şi despre şeful DNA, Daniel Morar”. Victor Ponta mi-a spus: „Noi nu ocrotim pe nimeni, daţi-i înainte”. După câteva luni, am început cu şefii serviciilor, cu generalul Burian de la SPP, cu generalul Opriş de la STS, cu generalul Coldea, prim-adjunctul de la SRI şi am finalizat cu generalul Predoiu, adjunctul de la SIE. Am constatat însă după ceva timp că Victor Ponta nu–mi mai răspundea la telefon, mă evita la întâlnirile de partid şi am înţeles că motivul răcirii relaţiilor era faptul că l-am atacat inclusiv pe şeful SRI, George Maior, naşul de cununie al premierului. Fac menţiunea că la o întâlnire cu profesorii mei de la facultate, l-am întâlnit şi pe cunoscutul scriitor Augustin Buzura, socrul lui George Maior. Profesorii mei m-au prezentat domnului Buzura căruia-i citisem toate cărţile şi el m-a felicitat pentru declaraţiile mele. Dar zic:”ginerele dumneavoastră-i cam supărat, pentru că am spus că şeful de facto al SRI este generalul Coldea”. Mi-a răspuns: „Păi, domnule senator, eu i-am spus asta de mult”. Şi s-a ajuns la o răceală…

Şi răceala s-a transformat în ură..

Da, a urmat o scrisoare deschisă după ce am văzut că nu-mi mai răspunde la telefon, apoi am semnalat nişte lucruri pe care nu le consideram la locul lor în partid şi în parlament şi pe care le împărtăşeau sau chiar mi le împărtăşeau şi alţi colegi că au dat Constituţia şi Codul Electoral pe mâna a doi repetenţi –preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor -, că în comisia de revizuire a Constituţiei au fost numiţi mulţi jurişti mediocri „făcuţi” la facultăţi obscure de drept, că regionalizarea ţării a fost dată pe mâna unui „căpitan de judeţ”, Liviu Dragnea…

Eu am vrut să mă retrag din funcţia de preşedinte PSD pe judeţ de anul trecut după referendumul de demitere a preşedintelui, avînd un rezultat slab, după mine fiind doar judeţele Harghita şi Covasna, însă colegii, şi de la centru şi din judeţ nu m-au lăsat, considerând că trebuie să mergem împreună, să continuăm. Şi la locale şi parlamentare am avut cel mai bun rezultat din istoria judeţului, am detronat UDMR de peste tot, fiind o premieră în ultimii 12 de ani. Şi-atunci am fost felicitat, nu mi-a spus nimeni c-aş avea vreo deviaţie politică, psihică sau sexuală…

Deh, discreditarea clasică, sportul aruncării găleţii cu lături…De unde a început războiul ?

De unde a început războiul? Am fost chemat la sediul central înainte de Congres, unde mă aşteptau Victor Ponta şi Liviu Dragnea. Preşedintele mi-a spus că are toată stima şi tot respectul pentru ceea ce am făcut, dar că nu mai rezistă la atâtea telefoane primite de la ambasadorul american sau de la Washington, în legătură cu declaraţiile mele antiamericane. Şi am întrebat: „Ce declaraţii antiamericane am făcut domnule preşedinte?”. Mi-a spus că i-au deranjat declaraţiile mele despre şefii serviciilor secrete, Maior, Coldea şi despre Kovesi şi Morar. I-am spus că, după ştiinţa mea, respectivii sunt cetăţeni români şi părinţii lor sunt români şi nu ai SUA. Mi s-a mai reproşat că de ce-l ţin consilier pe Ovidiu Ohanesian, care e nebun de-a binelea. L-am întrebat: ”Dar cum vă permiteţi aşa ceva, că este un absolut normal?” Păi, c-a scris despre mine c-aş fi fost racolat de SIE, mi-a răspuns Victor Ponta.

Şi nu l-aţi întrebat dacă e aşa sau nu ?

Nu i-am pus această întrebare pentru că ştiam şi eu că este aşa, din alte surse decât Ovidiu Ohanesian. Şi-atunci i-am propus să facem o înţelegere, eu să renunţ să mai candidez, dar să pot face orice declaraţii în continuare. Mi s-a spus că pot face orice. La Conferinţa Judeţeană însă mi s-a cerut să candidez. Liviu Dragnea a aterizat cu un helicopter să-mi spună că totul va fi ok, că vom merge înainte. Eu am crezut că va fi în regulă, însă a început această campanie de demonizare şi de terfelire a numelui meu, coordonată de o echipă sosită la Satu Mare din aprilie, condusă de un general Adam care a activat în celebrul batalion de cercetare-diversiune al DIA de la Buzău, şi care este un fel consilier pe „probleme murdare”, cum zic americanii. Se ocupă de votanţii şi de criticii primului ministru. În această campanie am fost făcut beţiv, violent, homosexual, informator al securităţii, nebun.., mai nou văd că asta e placa.

Contraatacul

Cu celebrul autodenunţ care a fost povestea ?

Am aşteptat să se finalizeze ancheta DNA care a început în trombă în luna august anul trecut, prin audierea a sute de alegători, în multe cazuri în condiţii abuzive, neprocedural, pe capota maşinilor sau punându-i pe oameni să jure pe Biblie. A urmat începerea urmăririi penale împotriva lui Liviu Dragnea, dar curios, după alegerile parlamentare s-a aşternut o tăcere totală, dosarul rămânând în coadă de peşte. A urmat acel pact nefast de coabitare între premierul Ponta şi preşedintele Băsescu şi am început să mă gândesc că probabil tergiversarea acestui dosar ar fi una dintre condiţiile coabitării şi chiar una din condiţiile numirii Laurei Codruţa Kovesi ca şef al DNA, ea fiind cea care a deţinut funcţia de procuror general al României, calitate în care a dirijat cercetările după referendum.

Şi-aţi învăţat drumul spre DNA ..

Am mai fost odată pe la DNA, în 2005, când am depus o sesizare pentru acte de abuz şi de corupţie împotriva fostului procuror Ioan Amăriei şef PNA şi a procurorului general de-atunci, Ilie Botoş. După opt ani, am trecut din nou pe la DNA, în legătură cu activitatea infracţională a lui Liviu Dragnea din perioada referendumului.

Ce v-ar putea face să vă opriţi ?

Aşa cum am mai spus, nu impresionează şi nu mă intimidează deloc „elanul” premierului Victor Ponta, şi el un „căpitan de judeţ” ca vicepremierul Liviu Dragnea. Îmi asum întreaga responsabilitate pentru autodenunţ, am proprietatea termenilor şi cunosc consecinţele, pentru că aşa cum am spus, am fost procuror mai mulţi ani şi am absolvit facultatea de drept cu media aproape 10. Acum, având în vedere extensia mafiei transpartinice în România şi dezamăgirile românilor faţă de majoritatea clasei politice iau foarte serios în calcul plecarea din politică şi întoarcerea la meseria de bază, cea de procuror, prin care mă voi putea alătura şi eu luptei anticorupţie.

Suntem de fapt în situaţia Italiei din perioada „capturării” statului de către sistemul mafiot. Avem soluţii de ieşire ?

Am tot sperat că schimbarea în bine o va rezolva clasa politică prin propria-i asanare, prin promovarea oamenilor capabili, profesionişti, am sperat că votul uninominal va fi un factor catalizator în acest sens, dar din păcate, după aproape cinci ani de activitate politică am constatat că a scăzut mult calitatea profesională a parlamentarilor şi implicit nivelul dezbaterilor. Am spus şi presei la ieşirea de la DNA că aştept finalizarea anchetei şi singura soluţie ar fi declanşarea unei operaţiuni de amploare gen „Mâini Curate- Mani Pulite” precum în Italia anilor ’90, când a existat o revoluţie a magistraţilor, când procurori şi judecători de instrucţie au declanşat anchete pornind de la Mafie şi ajungând la întreaga clasă politică. În urma acestei acţiuni a fost destructurat tot eşicherul politic italian ancorat în sistemul mafiot.

Dar mai avem oare procurori liberi, care alături de dumneavoastră să fie în stare să treacă peste anumite ordine venite „de sus”?

Procurori cinstiţi ar mai fi, dar e nevoie şi de mult curaj, motivare şi implicare. E o şansă şi pentru procurori să se reabiliteze în faţa naţiunii şi cred că ar fi singura soluţie actualmente, pentru că în România nu mai este loc pentru un sistem autoritarist de genul unei dictaturi militaro-tehnocratice luminate ca în Turcia lui Kenan Evren, pentru că nu avem generalii „luminaţi” capabili de aşa ceva şi nici nu mai suntem în anii’80. Aşa că din punctul meu de vedere, soluţia pe care o întrevăd este revoluţia” magistraţilor.

Marea minciună naţională numită dosarul Revoluţiei a demarat la începutul anului 1990, odată cu ancheta oficială. Între timp, majoritatea şefilor organelor de represiune ceauşistă se ascundeau sau făceau copii după dosarele grele ale Securităţii. Kilometri de documente din arhivele Armatei şi ale Securităţii erau tocate cu maşini speciale sau arse în curţile unităţilor MApN. Mai ales dosarele întocmite de ofiţerii de contrainformaţii pe spaţiul sovietic sau cele care priveau cârtiţele URSS din România. Totul se petrecea sub nasul lui Virgil Măgureanu, viitor şef al Serviciului Român de Informaţii. Oficial, arhivele partidului şi ale serviciilor secrete au intrat în custodia Armatei, inclusiv bazele de date ale Centrului de Informare şi Documentare de lângă biserica Creţulescu. Totul a fost ascuns sau secretizat. Neoficial, până în 1996, documentele microfotopunctate conţinând reţele Departamentului de Informaţii Externe (Centrul de Informaţii Externe) din străinătate şi dosarele ilegalilor au fost pierdute. În aceste condiţii, o mână de procurori, în majoritatea lor tineri, instrumentau dosarele Revoluţiei. Unii dintre aceştia şi-au făcut datoria cu abnegaţie şi devotament, în ideea că nimeni nu este mai presus de lege. Despre ascunderea adevărului şi muşamalizarea faptelor şi intimidarea martorilor a vorbit şi senatorul Valer Marian, unul dintre primii oficiali români care au atras public atenţia asupra minciunii la nivel de stat. Dealtfel, în iunie 1990, procurorul Valer Marian, implicat în anchetarea evenimentelor Revoluţiei şi-a dat demisia din Procuratură, protestând împotriva implicării serviciilor secrete şi al politicului în actul de justiţie. La vremea aceea, demisia sa mediatizată în presa centrală, demonstra în ce condiţii lucrau procurorii la dosarele sensibile ale Revoluţiei. Fostul procuror acuza “lipsa de cooperare şi obstrucţiile făcute în acest sens de către organele şi instituţiile asupra cărora planează anumite dubii, în special de către SRI (care are în componenţa sa majoritatea lucrătorilor din fosta securitate), poliţie, USLA, agenţia TAROM, dar şi de către unele cadre ale armatei, prin reticenţa manifestată faţă de organele de anchetă în aflarea adevărului…). Mai mult, senatorul Marian îl acuza deschis, la acea dată, pe şeful SRI Virgil Măgureanu că a interzis prin ordin subordonaţilor săi să depună mărturie în faţa comisiei de anchetă. Este inutil să mai adăugăm ce act de curaj însemna demisia lui Valer Marian la acea dată, mai ales că acesta a făcut-o în mod public, săptămânalul Expres publicând imediat şi un interviu detaliat cu magistratul. Acesta a ţinut să puncteze chiar câteva pericole care pândeau fragila democraţie instaurată după decembrie ’89. Iar riscurile erau mari. Toate instituţiile ţării erau împânzite de ofiţerii, care se protejau unii pe alţii, blocând orice fel de anchetă. De la USLA la SRI trecând prin personalul aeroporturilor şi al hotelurilor de unde s-a tras asupra mulţimii, toţi primiseră ordin să instaureze omerta Securităţii.

“Am avut mari dificultăţi cu lucrătorii din hoteluri şi recepţii. Din Continental şi din Bulevard s-a tras. Acolo au fost găsite femei cu arme la ele şi cu două zile înainte au fost cazaţi mulţi poliţişti şi securişti.”, declara procurorul demisionar într-un interviu publicat de săptămânalul Expres. Dintr-o dată, tânărul Valer Marian încetase să mai fie o rotiţă a sistemului. A fost unul dintre puţinii magistraţi ieşiţi din sistemul comunist şi transformat în justiţiar. A avut curajul să atragă atenţia asupra “prosternării în faţa regimului politic”, mai precis în faţa noului regim care se instala la Bucureşti. A dovedit-o mai târziu şi din poziţia de prefect al judeţului Satu Mare, ca jurnalist şi ca politician.

La 20 de ani după evenimentele din decembrie ‘89, pe un ton mai ponderat, actualul senator Valer Marian susţine că dosarul Revoluţiei este o făcătură şi că procurorii au fost împiedicaţi să ducă mai departe cercetările. Iată ce declara Valer într-o emisiune la sfârşitul anului 2009:

“M-am retras din Procuratură datorită dosarului Revoluţiei, pentru că şi eu am vrut să se afle adevărul, cum vor astăzi, sau au vrut, Nastasiu şi Ciurea. Am depistat diverse operaţiuni, filiere, inclusiv una care ducea spre URSS, spre o intervenţie a unui detaşament special din fosta URSS, care a provocat la noi evenimentele care au declanşat Revoluţia. Dar, la nivelul cel mai înalt şi atunci, la nivelul Procurorului General nu s-a dorit aflarea adevărului. Şi atunci eu m-am retras. Nu s-au făcut presiuni asupra mea, dar am fost chemat de Procurorul General de atunci Ulpiu Ioan Cherecheanu, fost baschetbalist, care mi-a spus: Valer sau domnu’ coleg, frumoasă-i viaţa acum în Bucureşti. Au apărut barurile de noapte, cazinourile. N-are rost să te consumi atât de mult cu dosarele astea…. Deci nu, n-au fost presiuni, n-au fost ameninţări dar mi-am zis că nu vreau să rămân nici un fraier şi nici să fiu condamnat ulterior. Noi, acolo, atunci aruncam praf în ochi pe televiziuni, prin presă că lucrăm la dosarele Revoluţiei, dar vă spun cinstit că nu se lucra. Şi acesta a fost motivul pentru care, în august 1990, mi-am dat demisia şi m-am retras din Procuratură”.

6.4. Unele date cu referire la transportul TAROM

Referitor la avionul ROMBAC, care în ziua de 20.12.1989 a transportat la Sibiu, între alte persoane şi materiale şi un număr de 80 de persoane suspecte, a căror identitate nu a fost cu precizie stabilită, este de remarcat că acţiunea avea ca misiune asigurarea protecţiei primului-secretar al judeţului Sibiu, de către un personal specializat în acţiuni antiteroriste.

Din unele declaraţii rezultă că într-adevăr în aeronavă, într-o anumită zonă a compartimentului de pasageri, exista o grupare de persoane – bărbaţi, cu un aspect mai deosebit, în general atletici, cu un echipament asemănător.

Ni se pare firesc ca Nicolae Ceauşescu şi în special soţia sa, să fi întreprins unele măsuri pentru asigurarea protecţiei fiului lor, prin trimiterea în zonă a unor luptători special instruiţi.

Provenienţa acestora a fost deosebit de comentată, rămânând şi până la ora actual controversată.

Conform declaraţiei gl. Militaru şi gl. Hortopan în seara zilei de 23 decembrie, col. Ardeleanu, comandantul USLA, solicitându-i-se o evidenţă asupra efectivelor sale ce ar putea fi folosite pentru acţiuni de scotocire, a afirmat că poate pune la dispoziţie aproximativ 600 luptători având în vedere că din totalul existent, lipsesc un număr de 110 pentru protecţia ambasadelor şi alţi 80 în misiune la Sibiu „… din ordine superioare …”, precum şi circa 40 pentru paza propriei unităţi.

Din analiza forţelor ce asigurau funcţionarea şi protecţia aeroportului, majoritatea făcând parte din M.I., pare explicabil deficienţele existente în luarea evidenţei nominale a lor, ce se refereau la aceştia, precum şi faptul că transportul s-a efectuat prin TAROM.

Dacă aceste efective ar fi aparţinut M.Ap.N., respectiv DIA, nu ar fi fost necesară nici o evidenţă, întrucât transportul s-ar fi executat în discret, folosind în acest scop mijloace de zbor proprii şi nicidecum Tarom-ul. De menţionat că specialiştii militari de la DIA au o pregătire specială pe profil de cercetare şi obţinere de informaţii, autoapărare şi mai puţin de luptă antiteroristă. Ca atare, practic, ni se pare logic ca Nicolae Ceauşescu să fi trimis pentru apărarea fiului său efective specializate de cea mai mare valoare. (USLA)

Se pare suspect că nici SRI-ul nu a lămurit această problemă, mai precis, a evitat să o lămurească. Raportul procuraturii la pag. 63 precizează: „Şi în momentul actual subzistă o suspiciune în legătură cu cei 80 de uslaşi trimişi la Sibiu încă din 20 decembrie 1989, ce trebuiau sa-i ofere protecţie Iui Nicu Ceauşescu

Referitor la acest fapt, trebuie menţionat că în nota din 31 iulie 1990 procurorul Marian Valer, delegat al Comisie de anchetă Sibiu, spunea în concluzie: „Reţine atenţia că sunt semnificative declaraţiile pasagerilor Boşgan Anişoara, Andrei Ioan, Goga Radu, Chiuchişan Anton şi Vladu Luminiţa, care au afirmat că au sesizat în partea dreaptă a avionului, înspre faţă, un grup compact de bărbaţi mai atleţi, îmbrăcaţi mai sportiv, informaţii care se impuneau a fi coroborate cu faptul că aproape toţi pasagerii identificaţi şi audiaţi până în prezent nu au stat în zona respectivă”. Din procesul verbal nr. 110 din 15 decembrie 1990 existent la dosarul de cercetare al procuraturii, menţionăm numai faptul „… că pot exista persoane despre care nu se ştie unde s-au mutat şi unde lucrează …”.

De asemenea, în acelaşi proces verbal se sugerează de a fi audiată instituţia USLA.: „… Apostol şi Costa referitor la pasagerii din avion (număr, grupuri suspecte) care nu există la dosar …”.

Personalul aeroportului Sibiu anchetat, declară că: „… nu a văzut nimic, deoarece descărca pachetele din hala avionului!…”. Acest lucru o spune cel ce trebuia să se ocupe de asigurarea unor mijloace de transport pasageri în oraş, care erau în număr dublu faţă de cei ce se transporta obişnuit, folosind cursa AN-24.

Din declaraţiile lui Nicu Ceauşescu, rezultă că el nu a chemat „terorişti” la Sibiu şi „…a rămas surprins când a auzit la plecarea cursei de Sibiu, un zgomot mult mai mare decât cel normal.” Este adevărat că la decolare, zgomotul zborului unui avion ROMBAC este de 72 decibeli în raport cu 67 decibeli a unui avion AN-24. Dar este puţin probabil ca diferenţa de aproximativ 5% să fi fost sesizată de Nicu Ceauşescu. Ca atare, nici una din persoane se pare că nu declară adevărul. Intervenţiile telefonice făcute la aeroport din dispoziţia lui Nicu Ceauşescu, de către secretarul cu problemele organizatorice – Pescarul, a avut ca scop, după părerea noastră, obţinerea confirmării sosirii aeronavei cu cei aşteptaţi.

Există declaraţia fostului şef al miliţiei Sibiu, care arată că: „în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 a văzut la poarta unităţii 01512 un număr de persoane cu structură atletică îmbrăcaţi în treninguri”. Este posibil având în vedere că în acea perioadă, la punctul de control al unităţii au fost aduşi şi s-au prezentat numeroase persoane pentru a fi luate sub protecţie sau pentru a fi predate ca suspecţi de către populaţie. Dar să nu uitam că sosirea aeronavei ROMBAC s-a produs în ziua de 20 decembrie 1989 şi dacă ar fi fost să fie pasagerii acesteia ar fi trebuit să vină în aceeaşi zi pentru nevoi de cazare.

Dat fiind neimplicarea cu toată seriozitatea a organelor specializate în acţiuni de cercetare judiciară, pot apare tot felul de supoziţii, de păreri, unele făcute din neştiinţă, dar şi unele făcute intenţionat, tocmai în scopul de a acoperi principalii vinovaţi. Rămâne ca cercetările ulterioare, făcute de cei competenţi să lămurească acest caz rămas încă controversat.