Cum mi-am ratat cariera de agent al Armatei

După cum am afirmat în numeroase emisiuni TV, viața unui jurnalist de investigație, care nu trăiește din șpagă sau la umbra vreunui trust media creat de fosta Securitate, este un lung șir de aventuri, unele dintre acestea chiar bizare. S-a dovedit în cele din urmă că, în ceea ce mă privește, răpirea orchestrată de serviciile secrete dâmbovițene a fost cel mai mic rău care mi se putea întâmpla. Și, în timp ce mă perpeleam la foc mic prin beciurile irakiene, băieții de la direcțiile de dezinformare lucrau de zor la profilul meu de agent acoperit al armatei. Acest zvon aruncat pe piață de Tudorică, un confrate din presa scrisă, copil de suflet al generalului SIE Marcel Alexandru, trebuia în mod normal să mă trimită în lumea celor drepți, adevărații mujahedini nefiind prea toleranți cu spionii sau agenții serviciilor secrete aflați în custodia lor. Am avut noroc că am scăpat doar cu ceva scatoalce după ceafă și vreo două săptămâni de regim sever în cătușe sau cel puțin așa credeam după  întoarcerea din aventura irakiană, când aveam să dau nas în nas cu realitatea “LOR”. Efectele dezinformării s-au făcut simțite nu numai în presă, ci și în viața  de zi cu zi. M-am trezit asaltat nu numai de scrisori, care mai de care mai trăznite, dar și de personaje care aveau misiunea să transmită un singur mesaj : Ohanesian ești agentul Armatei !

„Inginerul” Dian

Uite așa, pe o filieră informativă, a apărut în viața mea omul de afaceri Dian Popescu, actual senator PNL în Parlamentul României, arestat și judecat laolaltă cu unul dintre frații săi, într-un dosar urât cu învârteli din bani publici la Gorj. La vremea aceea, nici prin cap nu-mi trecea că fusesem colegi, ba chiar în aceași generație la Liceul Industrial Unirea și că, îl cunoscusem în biroul Piticului, la România liberă, când furniza informații pe bandă rulantă despre baronul Nicolae Mischie. Ca o scurtă paranteză, partenerii de afaceri ai liberalului spun că tatăl lui Dian că a fost un bun chimist, pasionat de rachete, care ar fi lucrat pe vremuri la un laborator irakian din Basra. Unul dintre frații liberalului, Longin ar fi fost ofițer de Securitate, de unde, tupeul și relațiile în lumea serviciilor secrete pe care ulterior, Dian Popescu le afișa. În 2004, Dian a absolvit Colegiul Național de Apărare. În biznis, după ce a dat chix cu o sală de Internet Cafe, deschisă în centrul orașului Târgu Jiu, la concurență cu alt afacerist local Ionuț Răitaru (vezi RTV), Dian s-ar fi concentrat pe firma sa Maserati (sic !), fiind un abonat la contracte cu OMV-Petrom. Pentru cei interesați, în zona Căpreni-Hurezani, sub pământ, austriecii de la OMV au construit un complex uriaș de prelucrare și pompare a gazelor naturale, format, printre altele, din 4 turbine uriașe de 124 de milioane de euro bucata. Per total, investiția gorjeană a OMV (una dintre cele mai mari din Europa de Est), este cifrată la circa un miliard de euro.Tot din acestă relație extrem de bănoasă s-a născut și complexul turistic Sara din localitatea Țicleni, unde sunt cazați și omeniți toți prietenii liberalului de Gorj. Așadar, la scurt timp după epopeea irakiană, mă trezesc invitat de afaceristul Dian Popescu la o masă chinezească în cartierul Tineretului, alături de câteva personaje culese de prin serviciile secrete. Mai în glumă, mai în serios, băieții cu ochi albaștri m-au încurajat să vin la “EI”, acum că tot le publicasem o parte din sediile conspirate. Am replicat tăios, iar Dian, pentru a mai destinde puțin atmosfera, a intervenit în glumă : “ Lăsați-l băi, că e omul Armatei. N-ați observat că Ovidiu nu dă niciodată în căprari”. Ce puteam să fac ? Să pierd timpul și să-i relatez vizita din 2004 în Afganistan, la baza militară din Kandahar,unde nu puteam să scap de un colonel Muntean (de la protecție internă) și de miștourile acestuia ? “Mai e România … liberă ?”, ne tachina urechistul cu bătaie lungă la situația disperată în care se afla ziarul cu același nume. I-am răspuns la întoarcere în țară, când l-am dat la gazetă cu poză și cu o poveste nu tocmai măgulitoare la adresa șefilor săi. Colonei de tancuri cu funcții de generali, plecați în delegație la Kandahar pentru chefuri și indemnizații grase în valută. Cât despre Dian, pe loc am promis că îi voi dedica următorul articol despre spionii MApN, moment în care penelistului i-a cam pierit zâmbetul de pe buze. Și m-am ținut de cuvânt.

Cd-ul buclucaș, primul PRISM românesc

Astfel, am găsit de cuviinţă să-l contactez direct pe telefonul mobil, pe comandorul Adrian Popa, consilierul fostului director al Direcției de Contrainformații și Siguranță Militară (fostă DSM), unul dintre cei mai pricepuţi spioni militari, după cum afirmă foștii săi colegi de la Direcția a IV-a Contrainformații Militare a Securității. Comandorul, neplăcut surprins de îndrăzneala mea, a bâiguit câteva cuvinte, scuzându-se că nu poate vorbi fără voie de la stăpânire. În cele din urmă, nu am reuşit să aflu vreun secret de stat, nici stau de vorbă cu şefii săi. Aveam deja destule amănunte interesante despre biografia spionului DCiSM, fără să dispun de supercalculatoare şi genii informatice de milioane de euroi. Dacă nu știați, la noi, fenomenul “PRISM” a explodat în 2006, în urma scandalurilor “CD cu informații clasificate din baza americană din Kandahar”, și “AGAT” (un serviciu secret al armatei paralel despre care știu amănunte foștii șefi ai Biroului de Relații Publice al MApN Luminița Kohalmi și colonelul Gelaledin Nezir) , armata cheltuind peste 3,5 milioane de euro pentru dotări IT speciale. Spionii militari au fost dotaţi cu cele mai performante scule și softuri de tras cu urechea. Serviciile de informaţii din cadrul Direcţiei Generale a Apărării (DGIA) şi-au pus la punct un departament specializat în contracararea incidentelor de securitate IT în sistemele informatice şi de comunicaţii. Presa centrală a relatat pe larg despre personalul și dotările noii structuri, (formată din cei mai buni specialişti în combaterea infracţiunilor cibernetice) specializată în  implantare de viruşi în calculatoarele jurnaliștilor suspecți. Mai pe românește, aceasta structură, împreună cu un alt departament care functiona deja în cadrul DCiSM, implantează non stop viruși în calculatoarele persoanelor suspecte și le scanează fișierele, fotografiile, înregistrările audio și alte documente personale, cu scopul de a preveni eventuale atentate teroriste sau scurgeri de informații.

Biografii de apeviști

Pentru neliniștea lor, dar și a prietenilor senatorului Popescu, am prezentat la vremea aceea într-un ziar local o scurtă biografie a comandorului Popa, fără a intra în adâncimile activităţii sale operative. Adrian Popa este originar din comuna Roşu (Chiajna) şi a fost înainte de 1989, ofiţer de cercetare – diversiune. Şi-a început cariera militară ca “şoşoi” la şcoala de infanterie promoţia 1977, apoi a urmat şcoala de ofiţeri de infanterie Nicolae Bălcescu – specializarea Cercetare în Adâncime. A fost coleg de şcoală şi prieten cu fostul şef DCiSM (infanterist şi el) Ion Ungureanu, expulzat în 2002 din Republica Moldova pe fondul demonstratiilor anti-comuniste sustinute de elevi, studenti si membri ai Frontului Popular Creștin Democrat, pe când îndeplinea funcția de atașat militar. Popa a lucrat mai întâi la Compania de Cercetare a Armatei I , avându-l ca şef pe colonelul Olaru (zis Rici). Se pare că, Rici activează încă în cadrul Serviciului de Informaţii Externe, unde a vrut să organizeze un compartiment de luptă antitero, dar a fost marginalizat de șeful său politic Gheorghe Fulga. Cu puţin înainte de Revoluţie, în 1987, Adrian Popa a trecut la Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare, adică a lucrat pentru Securitate. După ‘89 s-a mutat la Direcţia de Siguranţă Militară – Contraspionaj, apoi a fost şef de birou la Direcţia de Înzestrare a Armatei, Secţia Management şi Contracte, activând tot pe zona contrainformativă împreună cu Ovidiu Bara, șef birou Protecție. Popa răspundea de întreprinderile care aveau și secții de producție specială. De exemplu, la IAR Ghimbav îl avea în subordine pe ofiţeraşul David, un ceist numai ochi şi urechi în stânga șI în dreapta. Comandorul are doi copii şi a moştenit un teren de 20.000 metri pătraţi, undeva în zona Militari, pe care, după 1990, l-a vândut convenabil, cu banii încasați, cumpărându-și casă în Popeşti Leordeni. Soţia sa lucrează la Direcţia Cercetare din cadrul Direcţiei de Înzestrare a Armatei. Popa deţinea în 2006 o maşină Ford Fiesta. Pentru a satisface orgoliile securiștilor care mă suspectau că aș fi agentul armatei, am să vă prezint în continuare, pe scurt, încă un caz tipic de incompetență și parvenitism din MApN. Este vorba despre profilul apevistului (de la APV – armată pe viață) Marian Cocioartă. Promovat nu se știe pe ce criterii până la funcția de şef de stat major la Brigada I Rachete din cadrul Statului Major General, colonelul Cocioartă a fost trecut în rezervă și scos din armată în urma acțiunii de la Ciorogârla (dispariția armelor din depozit) în aprilie 2009. Colegii de școală militară ( a terminat școala militară la Brașov în 1979), îl porecliseră Meteul, prescurtare de la militar în termen, spunând despre el că era “un monument de prostie”, calitate care l-a ajutat în carieră, candidând la Academia Militară pe locurile rezervate celor cu origine sănătoasă. A dat examen singur pe trei locuri vacante și a picat. Cu un aer de strungar-activist, se pare că Meteul era atât de îndoctrinat (pronunțând la fie care trei cuvinte expresia : așa cum spune tovarășul Ceaușescu…) încât își crease o limbă proprie pe care numai el o înțelegea. În condițiile în care nu cunoștea bine limba română, Cocioartă a urmat un curs de limbă franceză, achiziționând cu puțin timp înainte de trecerea în rezervă și o diplomă de licență în logică.