Marea familie DIE în imagini – ONU 1976-1977

Reluăm în amănunt povestea echipei Direcţiei de Informaţii Externe prezentă în perioada 1976–1977 la Reprezentanţa Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) de la New York. Pe alocuri, unde este posibil, vom relata şi aventurile lor post–decembriste sau parcursul odraslelor acestora după ‘90. Pentru cei mai mulţi dintre cei trimişi în Occident de regimul Ceauşescu, Revoluţia s-a dovedit a fi mană cerească. Alţii, mai puţin descurcăreţi, au rămas cu ce s–au “procopsit” în comunism. Vile construite la Breaza şi la Cornu sau apartamente boiereşti în centrul Bucureştiului, în clădiri naţionalizate. Un exemplu notabil – generalul Gheorghe Aurel, şeful rezidenţei DIE la ONU, precursorul lui Adrian Năstase la Cornu. Afaceri profitabile cu permise port armă şi cauciucuri uzate.

Despre generalul DIE Gheorghe Aurel ( FOTO1), şeful rezidenţei DIE la New York în ’76-’77 şi despre familia sa am mai vorbit în episodul 1 al serialului. Revenim cu amănunte şi cu imagini.  Colegii săi de spionaj (puţini dintre aceştia mai sunt în viaţă) povestesc despre Gheorghe că şi-a început cariera de externist “la post” în Grecia, alături de soţia sa ofiţereasa-magistrat Emilia Gheorghe.

“Era pe timpul “coloneilor” înainte de ’70, când a fost preluată puterea de la colonei”, spune unul dintre ofiţeri. În socialismul multilateral dezvoltat, în rândul protipendadei partidului era o modă. Toţi căutau să se mute în apartamente mari spaţioase care aparţinuseră în perioada interbelică familiilor bogate de evrei, armeni sau greci din centrul Bucureştiului. Nu era deloc greu. Imobilele naţionalizate după război, fuseseră repartizate în principal nomenclaturii PCR, mai ales celor din aparatul ministerului de Interne. Având în vedere gradul, funcţia şi fidelitatea faţă de partid, Gheorghe Aurel s-a ales cu 2 apartamente în blocul vechi de pe strada Arghezi, vizavi de ambasada SUA, lângă fosta policlinică Batiştei. Aflate la acelaşi etaj, un apartament în care locuia familia Gheorghe avea 5 camere, iar celălalt numai 2. Se pare că spaţiul era prea mic pentru un general atât de mare, aşa că, imediat ce a fost trimis de Securitate la post, Gheorghe Aurel a demarat construcţia unei vile în satul Cornu. Aflat la New York, proaspăt numitul general (23 august 1973) Gheorghe era “scârbit” de moda protipendadei bucureştene a anilor ’60 -‘70 de a-şi face conace la Breaza. El găsise un sat mai retras – la Cornu.  Astfel, ofiţerii de contrainformaţii care-l documentau intens la vremea aceea, au înregistrat un eveniment istoric : primul demnitar comunist care-şi ridica viloi în Cornu. Precursorul lui Adrian Năstase. După Revoluţie, familia Gheorghe a mai achiziţionat un apartament la etajul 9 al unui bloc amplasat lângă fosta casă de cultură „Înfrăţirea între Popoare”, azi Teatrul Masca .

În rapoartele  ofiţerilor UM 0920/ V3 (FOTO7)– Contrainformaţii şi Emigraţie, condusă la vremea aceea de generalul Gheorghe Bolînu (FOTO8), apar  preferinţele în materie de maşini ale şefului rezidenţei DIE de la ONU. Generalul Gheorghe Aurel iubea maşinile verzi. Aflat într-o veşnică dispută cu ambasadorul Ion Datcu (era o chestie de orgoliu personal, fiecare cu pilele lui FOTO6), care tocmai îşi luase maşină americană, de firmă, Gheorghe şi-a achiziţionat şi el un Mercedes nou-nouţ verde metalizat. În 1977 generalul era programat pentru retragerea de la post, în mod official. Pregătirea înlocuitorului era de durată. Fuga generalului DIE  Pacepa, un an mai târziu, nu a făcut decît să-i grăbească întoarcerea.

Sediul U.M. 0920/V3 Contrainformaţii şi Emigraţie, filajul extern, se afla exact pe locul în care azi este sediul public al Serviciului de Informaţii Externe.

 

Generalul Gheorhe Bolînu, şeful filajului extern, îşi sărbătoreşte a 50-a aniversare la New York. 

„Fetele” generalului se bat pe vila de la Cornu

Despre Emilia (FOTO2), soţia generalului, procuror la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi ofiţer DIE, colegii o descriu ca fiind “o viperă de femeie”.

“A mâncat sufletul multor procurori, subalternii ei de la Parchetul Tribunalului Bucureşti în anii ’80, altfel era fată isteaţă”, îşi amintesc aceştia. Cariera de ofiţereasă şi-a început-o tot în Grecia, unde învăţase limba. Dealtfel, chiar cei care au avut de a face cu ea după 1990, îşi aduc aminte că-l juca pe general pe degete.

”Îmi era milă de Aurică. Am fost la câteva şpriţuri cu el şi era ca un câine hăituit. Am fost la ei acasă de vreo două ori, făcea nevastă-sa instrucţie cu el”, ne-a declarat un partener de afaceri cu valută al generalului. În cele din urmă, cei doi soţi au divorţat. Au avut împreună un copil, Luminiţa Gheorghe (FOTO3), “o fată modestă cu probleme la coloană”, pe care au reuşit să o mărite după moda vremii tot cu un ofiţer DIE (dornic de afirmare) Dan Georgescu. Inginer la bază, Georgescu (FOTO4) fusese trimis de DIE “la cursuri” la Seattle. Apoi, prin 1977, recomandat de colegii generalului Gheorghe ca “băiat de viitor”, se căsătoreşte cu Luminiţa în salonul oficial al al Misiunii României de la New York. Luminiţa era ţinută la ONU pe post de traducătoare, apoi trimisă la cursuri la Universitatea Columbia (FOTO5), fiindcă dădea bine la CV. La Universitatea Columbia şi-au luat mulţi securişti diplome în acea perioadă, dar cu mare fereală să nu afle partidul. Învăţătura americană nu prea se potrivea cu cu doctrina predată de comunişti la Ştefan Gheorghiu. Anii ‘90 o găsesc pe Luminiţa angajată la trustul de presă “R”, care deţinea cotidianul România liberă.  Doamna Georgescu se judeca de zor cu mama ei Emilia pentru conacul de la Cornu.

 

 Luminiţa Georgescu, proaspăt absolventă a Universităţii Columbia, la braţ cu un resident DIE la ONU, ofiţer “D”.  

Cauciucuri uzate şi permise port armă 

 După ce a citit  primele două episoade ale serialului “Marea familie DIE în imagini – ONU 1976-1977”, unul dintre foştii parteneri de afaceri ai generalului Aurică ne-a scris : “ L-am cunoscut pe Aurel Gheorghe prin ‘93, credeam că minte când se umfla în pene că e general DIE. Un escroc. Era să-l bat rău de tot la o combinaţie. Am dormit şi cu el în acelasi apartament de vilă la Neptun. Poate îmi lua ăsta organele. L-am avertizat că-i schimb placa cu maxilar cu tot …”.

Omul nostru avusese nişte aventuri cu Aurică la mare, de la care trebuia să recupereze vreo 300000 de mărci. Era vremea marilor tunuri. Din mărturiile celor cu care făcea bani în anii ‘90, generalul se înhăitase cu un alt acoperit DIE Radu Vrany, proaspăt repatriat din Germania.

“Cand a sosit ziua să-şi achite datoria, m-am dus peste ei. Noaptea pe la 3,pe ştrand unde aveau carciuma. Deasupra aveau camere ca de motel. Acolo dormeau dupa şpriţuri sau după finalizarea vreunui deal. Când le-am dat două pietroaie în geamuri au coborat amândoi în chiloţi. Începuseră să mă ameninţe cu nume grele.”, îşi aduce aminte acelaşi partener, despre relaţia de afaceri cu Aurică şi Vrany. Foştii ofiţeri DIE se îndeletniceau cu importul de cauciucuri uzate din Germania, sute de mii de bucăţi băgate în ţară fără taxe vamale. Aurică avea relaţii în ministere şi cu ajutorul lui J. Drăgan fost şef de la Direcţia de Arme, Explozivi şi Muniţie din cadrul IGP, începuse să facă bani din comercializarea permiselor de port armă. Lumea interlopă plătea bine. Între 300 şi 500 de dolari pentru un permis. Apoi, firma lui Aurică a trecut pe  import arme, muniţie, magazine arme în Bucureşti, aprobări etc. Afacerile se derulau tot cu nişte “sifoane” venite din afară, inclusiv din SUA, de unde se cumpărau arme de vânătoare cu căteva sute de dolari, apoi se vindeau prin fostele magazine Pescarul, pe lina de distribuţie a pescuitului sportiv cu câteva mii. Cu banii câştigaţi, partenerii DIE şi-au achiziţionat mai multe terenuri şi clădiri pe lângă fostele grajduri regale, unde prin ’93-’94, împreună cu nişte judecătoare apropiate de Răzvan Temeşan (şi cu ajutorul unor credite preferenţiale acordate de Bancorex) au deschis un  engros. Era implicată o întreagă reţea de securişti şi magistraţi.