Supărări de spion

Spre deosebire de foştii săi colegi din Departamentul de Informaţii Externe, căpitanul (r) Emilian Andreescu, fost reprezentant al României la ONU, e sărac lipit. Din datorii a reuşit să-şi ia o plasmă. Cablul mai aşteaptă. Şi-a luat recent a treia licenţă şi o patalama de jurist. Speră că se va angaja undeva la 63 de ani, ca să-şi suplimenteze veniturile. A făcut şcolile de Securitate din Brăneşti, Băneasa şi a absolvit cursurile de îndoctrinare de la Academia Ştefan Gheorghiu cu note maxime. A preluat şi a dus mai departe baza operativă a ofiţerilor de spionaj extern îndepărtaţi de Ceauşescu la marea epurare din anii ’60. A avut colegi şi agenţi celebri.

L-am găsit pe Emilian Andreescu cu ajutorul unor foşti colegi de la post la ONU din epoca Pacepa. Spre surprinderea mea, fostul cercetător acoperit la New York stă într-un apartament modest cu două camere în apropiere de Primăria Sectorului 1. Deşi ar putea să ceară proprietăţile şi terenurile înaintaşilor săi, boieri cu stare, Andreescu trăieşte într-o sărăcie lucie. În casa lui, nici urmă din bunăstarea colegilor săi securişti, mulţi dintre aceştia având proprietăţi şi vile care se rotesc după soare pe tot cuprinsul ţării. Deşi prin mâinile sale au trecut milioane de dolari, Chimimport sau Bancorex ( întreprinderile de comerţ exterior şi băncile Securităţii), unde a activat după 1989, spionul Emil este “rupt în cur”, cum spune românul. Mobila casei este veche de pârâie, iar covoarele cu ţesătura rărită sunt probabil din vremurile bune – anii ’70-‘80. Singurul lucru nou, la vedere este o plasmă agăţată pe perete şi aceea în rate. Are TV dar nu are cablu, aşa că prinde 2-3 programe cu o antenă montată în balcon pe vremea lui Ceauşescu. Deşi este sărac lipit şi trăieşte de pe azi pe mâine cu un munte de datorii în spinare, gorjeanul stă cu coada pe sus. Şi-a luat patalama de jurist la peste 60 de ani şi acum învaţă pentru examenele Toefl şi Cambridge de limbă engleză. Sărăcia l-a împins să facă acelaşi lucru ca în studenţie : ghid turistic. Fişa postului include de cele mai multe ori şi căratul bagajelor. La vârsta lui, spionul nu poate face nazuri. Îl căutasem să-mi povesteacă ceva din vremurile bune, mai ales despre cei avuţi în coordonare, ofiţeri celebri, unii dintre aceştia personalităţi marcante ale zilelor noastre. Voiam să aflu câte ceva despre agentul său de la New York, S. Ilinoiu, tatăl unei consiliere apropiate preşedintelui Traian Băsescu sau despre doctorul B.Marinescu, pregătit intens de DIE pentru SUA, despre externiştii Balthazar sau Meleşcanu. Fostul spion este o adevărată enciclopedie, dar…

„Baza operativă e a ţării. De ăştia nicio vorbă….!”, mă repezi el. Agentura este tezaurul ţării, chiar şi acum după 30 de ani, e de părere Andreescu.  Cuvântul “securist” îl scoate din pepeni. În opinia lui, DIE a fost o elită, un departament independent care avea prea puţin de a face cu Securitatea. Nici de Pacepa “trădătorul” nu vrea să audă. Nu ştie de unde am informaţiile şi fotografiile publicate  deja (imaginea cu ofiţerul la costum este chiar fotografia sa de dosar), dar confirmă o parte din informaţii şi este de părere că majoritatea colegilor săi erau luaţi direct din topul facultăţilor de la acea vreme.

“Ei au beneficiat de entuziasmul şi patriotismul generaţiei 1968. Noi ăştia am fost ! Dacă nu erau trădările acelea, noi duceam România departe… . Dacă nu se întâmpla nenorocirea Pacepa să distrugă generaţia mea.”, spune Andreescu.

Despre pregătirea unui ofiţer DIE

 Pregătirea unui ofiţer pentru post era de durată. Dar existau şi excepţii. De obicei viitorul cercetător sau diplomat făcea cursuri la Ştefan Gheorghiu, apoi continuau pregătirea la Ministerul Afacerilor Externe. Ofiţerii spun că metoda era complet imbecilă, pentru că îi deconspirau trecându-i prin MAE. Emil Andreescu a preluat agentura lui Neculae Ropotean pentru că îi ştia din dosare, de când coordona spaţiul din Centrala DIE.

“Ţineţi minte ce vă spun. Generaţia de Comerţ Exterior, în special după 1965, au fost baza spionajului românesc până la Pacepa şi după. Probabil şi acum. Nu puteai să trimiţi un ofiţer cu pregătire la Băneasa, luat după principiile alea ale epocii, din producţie sau chiar din liceu. Făcut la şcoala de Securitate Băneasa, să-l trimiţi să facă Comerţ Exterior, când el nu avea pregătire. Sau pe ăştia de la şcoala de miliţieni de pe Olteniţei. Ei ce făceau ? În anul trei îi băgau la Drept şi nu învăţau nici drept nici altceva. Ieşeau şi ei cu o diplomă de jurist. Un fals. Făceau nişte cursuri de teorie generală a dreptului, în cadrul unei şcoli axate pe contraspionaj …”, spune fostul spion. Emilian îşi aminteşte că după “marea epurare” din anii ’60, la externe au fost cooptaţi cei mai buni studenţi, de obicei şefii de promoţie din toate facultăţile ţării, mai ales de la Facultatea de Comerţ Exterior. Îndeosebi cei ce cunoşteau limbi străine. Încă din vremea studenţiei, Emil Andreescu vorbea fluent 4-5 limbi străine : engleză, franceză, spaniolă, rusă şi germană.  Certificatele eliberate de celebra Academie Ştefan Gheorgiu dovedesc faptul că, după toate standardele PCR, ofiţerul Andreescu era bine pregătit politico-ideologic pentru activitatea externă. Are note maxime la discipline ca : “ Momente principale din istoria patriei, a Partidului Comunist Român şi a mişcării muncitoreşti din România sau Coordonatele şi principiile politicii externe ale partidului şi statului nostru”. Andreescu a trecut prin multe şcoli specializate. La şcoala DIE din Brăneşti, comandant era generalul Budisteanu, tatăl Cameliei, colegă de liceu cu Emilian. La Brăneşti, viitorii externişti erau iniţiaţi în tehnici speciale ca lucrul cu cerneluri speciale, legendarea, micropunctarea, comunicaţiile prin cifru personal, supracifru, cifru de stat, filmul umed etc. Alţi colegi de liceu pe care avea să-i mai întîlnească în sistem sunt : fostul consilier acoperit la Washington Dan Costel, dar şi pe Anca, fata demnitarului comunist Leonte Răutu, căsătorită Oroveanu. Aceasta din urmă, intrată sub protecţia lui Andrei Pleşu după evenimentele din ’89. Chiar după ce a fost scos din externe, Emil Andreescu nu a terminat cu şcolile. În 1981, pe când activa la Regimentul I Securitate Băneasa (unde este acum Jandarmeria – foto în uniformă cu arma), l-a avut coleg de cameră pe celebrul scriitor M. Cărtărescu, sublocotenent de Securitate, adus într-o concentrare cu scoatere din producţie de o lună. Colegii de spionaj ai lui Andreescu îşi amintesc de astfel de concentrări ale celor care făcuseră  armata la Securitate (absolvenţi de drept, litere, limbi străine, istorie, filozofie) ca fiind ceva normal. Era trecerea de la ofiţeri în rezervă, la activişti de partid. Un viitor activist caricaturist desena, iar Cărtărescu scria epigrame toată noaptea pentru revista Activistul. Îi mâncau ţânţarii până adormeau.

Agentura

 Agenţii erau cunoscuţi de ofiţerii coordonatori din Centrală şi de ofiţerul de la post, cel care ţinea direct legătură cu ei. Sistemul copiat de la sovietici funcţiona după nişte reguli simple : ofiţerul DIE din Centrala coordona agenţii şi ofiţerii de legătură 2-3 ani, apoi era trimis în locul unuia dintre ei. Locotenenţii proaspăt încadraţi la V2, Emil Andreescu şi Ilie Nedelcu – nume conspirativ Nisipeanu, aveau la coordonare ofiţerii de pe agenţia economică New York, plus toţi ofiţerii de pe partea ONU – domeniu politic. Pe spaţiul canadian erau coordonatori ofiţerii “D”  Ilie Suba şi Rădulescu Viorel. În lipsa ofiţerilor coordonatori pe America, Emil Andreescu a ajuns să cunoască baza operaţională a 4-5  vechi ofiţeri epuraţi. Ajuns la post, i-a luat pe rând pe toţi ofiţerii coordonaţi de Neculae Ropotean şi s-a împrietenit cu ei. Vechea gardă din vremea generalului Ion Mihai Pacepa spune că, spre deosebire de omologii lor americani, externiştii românii nu dispuneau de fonduri pentru cumpărarea agenţilor. Trebuiau să-şi folosească priceperea şi de cele mai multe ori şantajul.

“ Pentru cultura dumitale generală, Ropotean a fost profesor de engleză, nu de franceză, cum scriseşi”, mă puse la punct gorjeanul. Normal, logic şi firesc, D-aia l-au trimis pe Ropotean în SUA.

Unul dintre ofiţerii coordonaţi din sediul UM 0920/V2 de pe Mătăsari de ofiţerul “D” Emil Andreescu (al treilea din stânga în fotografie) era Constantin Săpătoru (primul din stânga), trimis la spionaj pe agenţie economică alături de Ion Datcu (al doilea din stânga cu pălărie, nume similar cu cel al ambasadorului Ion Datcu). Imaginea a fost surprinsă pe aeroportul din Washington, în aşteptarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, în vizită în SUA la invitaţia omologului american Richard Nixon. După ’90, doi dintre ei aveau să lucreze în sistemul bancar sau în fondurile de investiţii. Andreescu a ajuns consilier la Bancorex, Banca Agricolă şi Banca Armatei, iar Săpătoru în Consiliul de Încredere, al faimoasei GELSOR, alături de Ion (Luigi) Ciulu, ofiţer acoperit pe ţările arabe, Constantin Rudăreanu, Victor Velişcu sau Mihai Tirigan. Ultimul personaj din dreapta imaginii era şoferul care se ocupa şi cu problemele tehnice sau contrafilajul.

“Ştiţi când m-am înfuriat eu ? Ăsta Predoiu (este vorba despre generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului SIE) ne vorbea la Brăneşti, la adunări : Domne’, noi avem ofiţeri care vin la servici cu Lamborghini şi cu nu ştiu ce maşini de lux.”, spune Andreescu fluturându-mi pe sub nas fluturaşul cu ultima pensie de 600 şi ceva de lei. Când era la post, la New York, deconta obligatoriu şi ultimul cent cheltuit cu agenţii la masă. Cadourile scumpe erau o raritate.

“Şi acum vă spun… I-am văzut. Au aer condiţionat în Mătăsari, poza aia de aţi dat-o dumneavoastră (fostul sediu UM 0920-V2)”, încheie Andreescu.