Obstrucţionarea anchetei, motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi dispariţia CD-urilor în cazul Alro

GRUPUL PARLAMENTAR PSD+PC

 INTERPELARE

Adresată: DOAMNEI PREŞEDINTE A CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, FLORICA BEJINARU

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul Electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD + PC

Şedinţa Senatului din 15.11.2010

Obiectul interpelării: Obstrucţionarea anchetei, motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a                        urmăririi penale şi dispariţia CD-urilor în cazul Alro

În baza art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta 

INTERPELARE:

În data de 8 noiembrie 2010 am prezentat în plenul Senatului o declaraţie politică intitulată „Cazul Alro – un posibil Watergate românesc” (pe care o anexez), în care am formulat o serie de critici privind obstrucţionarea anchetei penale în această cauză (ce a constituit obiectul dosarului DIICOT nr.30D/P/2007), motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş, ş.a., cariera profesională a procurorului care a emis soluţia, Valentin Horia Şelaru, şi dispariţia CD-urilor cu interceptările autorizate din dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (înregistrat la Secţia Penală, sub nr.6594/2/2010).  Având în vedere criticile formulate, vă solicit să dispuneţi Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să efectueze verificările de rigoare şi să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

            I. Referitor la derularea anchetei penale în dosarul DIICOT nr.30D/P/2007:

            – Dacă cercetările au demarat în baza unei sesizări documentate a Serviciului Român de Informaţii?

            – Dacă este adevărat că Serviciul Român de Informaţii nu a transmis procurorilor DIICOT niciun CD şi niciun transcript cu convorbirile telefonice ale numiţilor Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş, de la data autorizării interceptării de către instanţă (3 iunie 2008) şi până la data la care a fost solicitată instanţei prima prelungire a interceptării (2 iulie 2008)?

            – Dacă sunt reale afirmaţiile fostului procuror şef al DIICOT, Ciprian Nastasiu, că şeful departamentului SRI care se ocupa cu spionajul economic, colonelul Sorin Cozma, nu a acceptat supravegherea sau monitorizarea întâlnirilor persoanelor cercetate?

            – Dacă este adevărat că Administraţia Prezidenţială a refuzat iniţial să dea curs cererii DIICOT privind comunicarea unor scripte legate de cazul Alro, iar ulterior nu a transmis stenogramele discuţiilor purtate cu ocazia primirii în audienţă a reprezentanţilor SC Alro SA la Preşedinţia României?

            – Care sunt motivele demiterii/revocării foştilor procurori şefi adjuncţi ai DIICOT, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea, care au lucrat în cazul Alro?

            – Care au fost motivele pensionării fostului procuror şef birou de la DIICOT, Doru Ioan Cristescu, care, de asemenea, a lucrat în cazul Alro?

            – Cum se explică faptul că fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, a fost revocat din funcţie de procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a doua zi (3 iulie 2008) după ce a solicitat instanţei prelungirea interceptării convorbirilor telefonice ale numiţilor Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş, ş.a.?

            II. Referitor la motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 28.01.2010 faţă de numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş:

            – Cum traduceţi sau interpretaţi motivarea neînceperii urmăririi penale faţă de numita Elena Udrea prin următoarea frază: „De asemenea, împrejurarea că la data la care aceste discuţii sau întâlniri s-au derulat, respectiv anii 2005 – 2006, Elena Udrea – soţia lui Dorin Cocoş, ocupa funcţia de consilier de stat şi şef al Cancelariei Prezidenţiale, este un element de notorietate care nu schimbă starea de fapt, probele excluzând existenţa unei suspiciuni ori a vreunei legături cu fapta penală care este dovedită că nu a fost comisă”?

            – Cum traduceţi sau interpretaţi motivarea neînceperii urmăririi penale faţă de numitul Dorin Cocoş prin următoarea frază: „Pe de altă parte, mai este probat faptul că Daniel Năstase a avut discuţii cu Dorin Cocoş pe teme care privesc mediul de afaceri”?

            – De ce nu a fost motivată neînceperea urmăririi penale faţă de persoana numitului Theodor Stolojan, cercetat, de asemenea, în cauză?

            – Dacă s-a verificat de unde ştia soţul doamnei consilier prezidenţial Elena Udrea, Dorin Cocoş, la ce oră şi în ce salon urmau să fie primiţi în audienţă reprezentanţii Grupului Marco la Palatul Cotroceni?

            – Dacă s-a verificat de unde puteau şti reprezentanţii Grupului Marco ce rezoluţie a pus preşedintele Traian Băsescu pe memoriul SC Alro SA şi ce intervenţii au făcut acesta şi consilierul prezidenţial Theodor Stolojan la ministrul Economiei, Codruţ Şereş?

            – Dacă s-a verificat pe ce s-a bazat ministrul Şereş când a afirmat că reprezentanţii SC Alro SA au umblat cu valize cu milioane de dolari la Palatul Cotroceni?

            – Dacă s-a verificat pe ce s-a bazat fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, când a afirmat că a aflat în cursul anchetei că reprezentanţii ruşi ai Grupului Marco au avut două întâlniri cu consilierii prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan la hotelul Elenei Udrea din Bucureşti, ocazie cu care s-ar fi dat suma de patru milioane de euro”?

            – Dacă aranjarea unor audienţe la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi a unor intervenţii la nivel de preşedinte al României sau de consilieri prezidenţiali de către numitul Dorin Cocoş reprezintă simple discuţii despre mediul de afaceri?

            – De ce nu au fost efectuate cercetări asupra numiţilor Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Theodor Stolojan şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă?

             III. Referitor la cariera profesională a procurorului Valentin Horia Şelariu:

            – Dacă este adevărat că, înainte şi după emiterea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş, a deţinut calitatea de consilier al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi?

            – Ce instituţii de învăţământ liceal universitar şi postuniversitar a absolvit?

            – Dacă şi unde a satisfăcut stagiul militar?

            – În ce an şi la ce vârstă a devenit procuror şi în ce unităţi de parchet a activat?

            – În ce perioadă a deţinut funcţiile de procuror şef al Serviciului teritorial Braşov al Direcţiei Anticorupţie şi de prim procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov?

            – Când şi pentru ce motive a fost transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?

            – Când şi pentru ce motive a fost transferat în cadrul DIICOT? Cât timp a activat şi câte dosare a soluţionat la DIICOT?

            – Când şi de către cine i-a fost repartizat dosarul nr.30D/P/2007?

            – Ce acte de cercetare sau urmărire penală a efectuat până la emiterea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale în dosarul susmenţionat?

            – Dacă au fost respectate condiţiile legale de promovare şi de transfer în diverse funcţii şi unităţi de parchet?

            IV. Referitor la dispariţia CD-urilor din dosarul nr.30D/P/2007:

            – Câte CD-uri cu interceptări autorizate a transmis Serviciul Român de Informaţii procurorilor DIICOT în dosarul  nr. 30D/P/2007?

            – Pentru câte din aceste CD-uri s-au efectuat transcripturi şi care erau persoanele cercetate vizate de aceste transcripturi?

            – Cum, unde şi când au dispărut CD-urile de la dosarul cauzei şi care sunt persoanele vinovate?

             Solicit răspuns scris şi verbal.

  

                                                 Senator

                                            Valer Marian

        Vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor,  combaterea corupţiei şi petiţii

1 Comment on "Obstrucţionarea anchetei, motivarea netemeinică a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi dispariţia CD-urilor în cazul Alro"

  1. Interesant de tot !
    Pe site-ul senatului nu au postat-o inca …
    http://www.senat.ro/FisaSenator.aspx?ParlamentarID=d8892ece-7155-45a4-bd69-1fe892b4f136
    Oare de ce ?
    Ultima postare e asta :
    Interpelare nr.1466 / a din 8.11.2010
    Motivele netransmiterii cererii DNA privind arestarea deputatului PDL Dan Păsat

    Domnule Ohanesian, va rog tare mult, dati-mi un semn pe e-mail. As vrea sa va rog ceva …Multumesc
    Cu stima,
    Dorin Teodorescu,
    (Tot o victima dar ceva mai mica)
    Cartea mea de vizita :
    http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?action=html&documentId=838630&portal=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C1166DEA398649
    sau
    http://moficial.ro/2009/0386.pdf

Leave a comment