După mai bine de 4 ani de muşamalizare, afacerea “Răpirii din Irak” îşi face datoria. Trece în rezervă securişti, trimite la plimbare şefi ai serviciilor secrete şi, de ce nu, dărâmă guverne sau preşedinţi. Dosarul naşte alte dosare despre contrabandă internaţională cu armament. Apare chiar şi un raport ONU. Stenograme, scrisori, documente mai mult sau mai puţin importante se grăbesc să părăsească dosarul secretizat pentru 50 de ani de Traian Băsescu. Războiul mediatic este în toi. Analiştii şi deontologii întreabă cu încrăncenare : cine este “Profesorul” şi ce vrea el ? În acest timp, de pe holurile Cotrocenilor se aude tot mai clar o povestioară. Se făcea că pe la începutul lunii aprilie 2005, pe un frig cumplit, în redacţiile ziarelor şi televiziunilor centrale a venit un zvon. “Surse bine informate” afirmau că cei trei ostatici din Irak se întorc acasă. Multă lume s-a îmbulzit pe aeroportul Otopeni să vadă minunea. La aceiasi dată, într-o casă conspirativă a Ministerului de Interne din Bagdad, câţiva ofiţeri români, încordaţi, cu cagulele lipite de feţe şi cu mâinile pe pistoale pregăteau preluarea ostaticior. Unul dintre aceştia, pe numele său Goruneanu era poreclit de apropiaţi Frigu, pentru apartenenţa sa la familia generalului Degeratu. Emoţiile erau sesizabile chiar şi în beciul irakian în care putrezeau ostaticii de o bună bucată de timp. Totul era aranjat. Poliţia irakiană (Shark El Kanat) arestase câţiva apropiaţi ai teroristului Abu Sahar şi negociase eliberarea ostaticilor la schimb.
Generalul Isac, însărcinatul special al Preşedinţiei în problema “eliberării” primeşte vestea în Ambasada României din Bagdad şi, conform procedurilor, pune mâna pe telefonul roşu să-i raporteze Comandantului Suprem.
“Domn’ Profesor, gata îi aducem acasă”, spuse Isac, fericit că scapă de biroul înghesuit şi neaerisit din ambasadă.
“Bravo băieţi ! ”, îşi felicită comandantul suprem subalternul, dar… “Rămâi pe fir”, îi spuse după o clipă de profundă chibzuinţă. Şi în cel mai pur stil cazon îşi întrebă consiliera : “ Adriano, cum stăm fă în sondaje ?”
“Excelent Măria Ta ! Ai 56% şi creşti în ochii poporului ”, răspunse fata cu voce pierdută. Triumfător, Marele Cârmaci ridică receptorul şi comandă sec : “Auzi bă Isac, ia mai ţine-i!”.
Şi uite aşa, într-o zi friguroasă de aprilie, au îngheţat de pomană zeci de jurnalişti pe Aeroportul Otopeni. Ofiţerul DGIPI Goruneanu s-a întors cu buza umflată, iar conturile operative SIE au sărăcit cu câteva milioane de euro. Dacă v-a plăcut povestea, mai poftiţi şi altă dată.
Ticaie ceasul profesorului , tic..tac, tic tac 😉
Politica internă a unui stat are corespondent structural identic în politica externă, adevăr care se vede cu ochiul liber la SUA – unde progresului şi expansiunii tehnico-economice îi corespund pe plan extern controlul evoluţiei şi dezvoltării statelor lumii, dar şi la Rusia care-şi ascunde pe plan intern şi pe plan extern continua pierdere de forţă şi izolarea.
Am citit la jurnalistul Ohanesian mottoul: „În România, monştrii democraţiei au işit din haznaua Securităţii!”. Ziarul „Le Monde” din 1 noiembrie 2009 titra: “Comunismul subzistă în România, în politică sau administraţie, otrăvind venele societăţii”.
CNSAS estima între 10.000 – 15.000 ofiţeri ai Securităţii, deserviţi de reţele de informatori şi colaboratori care i-au ţinut efectiv captivi sub controlul strivitor pe toţi românii.
Cu întârziere, dosarele Securităţii,dezvăluie românilor că prietenii sau chiar familia i-au trădat, scrie Le Monde, care dedică un amplu articol comunismului, pe care Iliescu, a ales să-l uite, nu să-l confrunte, potrivit jurnaliştilor francezi.
Cu 20 de ani întârziere, unitatea anti-KGB 0110 recunoaşte că a înghiţit diversiunea din 14 decembrie `89 de la Iaşi şi s-a pus pe stors informaţii neoperative de la grupul mare de protestatari – mulţi utilizaţi în orb şi câţiva viitori activişti FSN cu “clarviziune”. Aşa devine logic rolul de activist a lui Măgureanu printre condeieri moldoveni şi exilaţii din Casele de Odihnă ale Uniunii Scriitorilor din Moldova. Găluşca i-a făcut să scape de sub control declanşarea evenimentelor din Timişoara – opera profesioniştilor KGB, CIA şi garniturii de servanţi ai serviciilor “satelite” (maghiare, sârbeşti, redegiste, cehoslovace, poloneze şi bulgăreşti), cum spun ei.
Ştiu că diversioniştii armatei de la UM 404 Buzău („Tâmplarii”) erau în dispozitiv în zona Timişoarei de la declanşarea alarmei „Radu cel Frumos”, ei au utilizat elicopterele de la Caransebeş. Batalionul Trupelor de Securitate de la Orăştie a trimis la Timişoara blindatele (TAB-uri) şi conform planului de apărare a patriei erau toţi erau conectaţi operativ şi protejaţi de intoxicări.
Forţele de elită şi o tehnică net superioară autoturismelor Lada, baloanelor metalizate şi simulatoarelor de AKM au clacat în propriul teritoriu fără ripostă, o utopie ca şi cum Bin-Laden era pus cu botul pe labe din prima prin ascunzişurile mujahedine de către CIA, fără trădare din interior.
Spionii ştiu că războiul actual de precizie scoate populaţia pe tuşă, între victime colaterale şi doar scenariile revoluţiilor televizate experimentate în Africa de KGB şi în America latină de CIA mai pot încinge frustraţii. La vârf, cred, palma era bătută de toţii şefii Securităţii şi Armatei şi viitorul lor fără probleme era negociat – aveau libertatea să facă ce făceau toţi spionii la pensie: mulţi bani negri pentru ei şi pentru cei activi…
Politica internă a fost guvernată de teroare şi manipulare începând din 22 decembrie `89. După farsa loviturii de stat au urmat farsele CFSN-ului, CPUN-ului şi alegerilor din duminica orbului, cascada mineriadelor tot mai violente şi prelungite 10 ani. Azi, cei din serviciile secrete dezbinate, recunosc cu cinism că le-au coordonat. Reflexul extern a fost izolarea României care ne-a împins în criză, greu soluţionată de CDR după 1996, cu investiţii şi sprijin extern occidental. Situaţia se repetă în 2009, adâncindu-ne în abisul crizei, strict în interesul disperat al relicvelor Securităţii îngrăşate monstruos sub poalele democraţiei originale.
“Marea crăpelniţă” internă a rechinilor securişti avea nevoie de izolarea ţării pe plan extern, dublată de facilitatea derulării marilor afaceri la negru ale serviciilor secrete cu arme, muniţie, uraniu şi mercur, ţigări, alcool, cafea şi benzină ş.a.
Repetatele afaceri Ţigareta foloseau avioanele româneşti pline cu ţigări decontrabandă, după ce plecau din ţară pe şest cu… arme. Placa turnantă pentru Africa şi America de Sud a fost ambasada din Maroc a bărbosului esoteric cu AKM la revoluţie – Gelu Voican Voiculescu, codoaşa serviciului secret “doi ş-un sfert” care a coordonat mineriadele, a pus laba pe arhivele miliţiei şi Securităţii – „casate” în fumul incendiilor re-ordonate de gen. Suceavă.
SRI-ul a rămas cu năravul bănos al utilizării avioanelor militare şi Romavia la cărăuşia armelor traficate de contrabandistul rus Victor Bout din Ucraina. Omar Hayssam era partener de afaceri cu Bout şi trafica mercur iranian necesar rachetelor militare ale Rusiei. Omar urca, cu avizul tuturor serviciilor SPP, SRI şi SIE, în avion cu Iliescu la sammituri internaţionale cu afacerişti, tocmai pentru că era demult utilizat de servicii, era un om sigur de care nici „profesorul” nu-şi putea bate joc prea mult.
Petre Roman a avut interferenţe cruciale cu UM “doi ş-un sfert”- care l-au forţat să demisioneze la mineriada din septembrie 1990 şi au adus omul care să le predea conturile Securităţii, acoperitul Stolo`– amicul care mereu renunţă pentru patrie la ordin.
Şantajul – similar cu al lui Adrian Năstase – l-a făcut să piardă şefia PD-ului pe care l-a creat rupând din PSDR şi câştigătorul a fost acelaşi om ca şi în lupta cu Năstase, Traian Băsescu – omul cu dosarul Flota.
V. Blaga, cum a şi spus, aduna bani de coşniţă pentru familia lui Petre Roman şi pe atunci era şeful Vămii din Oradea. Pe subalternii lui din Oradea i-a pus acum în fruntea Direcţiei Generale a Vămilor, respectiv pe Radu Mărginean ca director şi pe Dan Pulbere ca director adjunct.
Pe fostul său adjunct Călin Vesa l-a pus director al Direcţiei Vamale Regionale Cluj, care cuprinde toate judeţele din nord-vestul României (Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa şi Cluj).
În dosarul Flota, scoaterea de sub urmărire penală a fost opera lui Daniel Morar, procuror la Curtea de Apel Cluj. În septembrie 1999, acelaşi pocuror l-a arestat ilegal pe Aurel Liviu Ciupe, a semnat mandatul de interceptare telefonică ilegală a judecătorului Viorel Burzo şi a manipulat abuziv probele împotriva acestuia.
Virgil Ardelean, „Vulpea” provine din structurile serviciilor de la Cluj-Napoca, a fost şeful DGIPI şi are dosarele lui Pentie şi Şumulan de la şeful PNA, ardeleanul Remus Şpan, cu care a fost şantajat Vasile Blaga în 2004 între tur şi turul doi al prezidenţialelor şi care au fost închise din nou cu aportul Procurorului General Laura Codruţa Koveşi.
Dacă fostul ministru de interne PSD Ioan Rus ar vorbi, dar el se teme de jurnalista sub descoperire la B1 care îi ştie şi aluniţele intime…
Dosarele grele din zona Ardealului au fost în atenţia serviciilor, în primul rând fiindcă descriau marile lor afaceri sau ale rivalilor. Instanţele le-au instrumentat şi rezolvat cu câteva mâini lungi în robe şi dacă oamenii lui Daniel Morar sau Codruţei Koveşi au legături reale cu dosarele lui Pentie şi Şumulan, Dumitru Pop şi Viorel Cardoş cercul se închide graţios.
Psiholog Ioan Crişan, Deva
Cine a câştigat prima confruntare: Antonescu sau Băsescu?
Votati pe RTV Forum
http://forum.realitatea.net/showthread.php?t=37626
asta a fost? pentru asta a fost „spectacolul” cu rapirea din Irak? pentru cresterea in sondaje? Uita ca ma luminez. Daca pana acum situatia mi s-a parut osbcura, incep sa inteleg. Nu am inteles motivatia rapirii pana acum. Dar banii, despre care se spune ca s-au platit drept rascumparare, cine i-a incasat? Si cred ca nu au fost putini. Acum daca ar fi sa las imaginatia sa zburde, as zice ca s-au intors in tara, pe alte cai, si au fost folositi pentru finantare electorala.
trebuie sa recunosc, ca esti un om curajos, ca sa abordezi subiecte atat de „fierbinti”. Am toata admiratia pentru tine. Cam asa vad eu meseria de jurnalist, desi ziaristi adevarati sunt foarte putini.