O premieră pentru Justiția românească

Jurnalistul Ohanesian cere verificarea mapelor profesionale ale magistraților Olteanu și Constantinescu din cadrul Curții de Apel București

 

În premieră, avocații jurnalistului Ohanesian Eduard, au ridicat  ieri la Curtea de Apel București, problema incompatibilității membrilor completului de judecată format din judecătorii Cristian Olteanu și Mariana Constantinescu, solicitând “verificarea depunerii declarației magistratului prevazute de art. 7 din legea nr 303/2004, precum și verificarea conformității acesteia cu realitatea, prin CSM și CSAT”. Cererea înaintată de jurnalist are scopul de a elimina suspiciunile privind afectarea condițiilor prevăzute de lege, de Constituție și de articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, referitoare la un proces echitabil “conform principiului egalității armelor” și în fața unor magistrați cu adevărat independenți.

“Cum ar decurge judecata dacă președintele unui complet de judecată ar fi ofițer acoperit pus să judece? Ar fi ilegal, dar întrebarea privea “metodica”

deturnării procesului de la cursul normal, legal : s-ar respinge probele, nu s-ar audia martori-cheie, nu s-ar declasifica documente relevante, s-ar petrece incidente în care legea ar fi încălcată exact de autoritatea chemată să o aplice corect sau să o apere iar, în final, s-ar respinge acțiunea. Situatia descrisă este similară cu ceea ce ni s-a întâmplat nouă la Tribunalul București. “, se arată în cererea jurnalistului.

Art. 7 din Legea nr. 303/2004 spune:

(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează, anual, o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

(3) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin. (2).

(4) Încălcarea dispoziţiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror.

Reamintim faptul că judecătorul Cristian Olteanu este președinte al Secției a III-a Civile  și în același timp vicepreședinte al Curții de Apel București.

Deseori, observatorii independenți, jurnaliștii și chiar foștii magistrați au acuzat implicarea nefastă a serviciilor secrete în Justiție și în sprijinirea unor grupuri de crimă organizată. La începutul acestui an, judecătorul Horațius Dumbravă,membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a cerut președintelui României, verificarea unor magistrați prin CSAT, cu privire la încălcarea art. 7 din Legea nr. 303/2004.

cerere

Be the first to comment on "O premieră pentru Justiția românească"

Leave a comment